Gigi Becali și Ilie Dumitrescu au fost dați în judecată de un profesor de limba română din Vaslui, care susține că vor să-l omoare.
Este forfotă mare de ceva timp în comuna Zăpodeni, județul Vaslui, o comună formată din satele Butucăria, Ciofeni, Delea, Dobroslovești, Măcrești, Portari, Telejna, Uncești și Zăpodeni.
Un cadru didactic de limba română, Cătălin Afrăsinei, susține că are dovezi că Gigi Becali, Ilie Dumitrescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Corneliu Porumboiu și Adrian Porumboiu vor să-l asasineze.
Din acest motiv, el a cerut eliberarea unui ordin de protecție pe numele celor șase, pe care îi acuză, nici mai mult nici mai puțin, de vătămări, hărțuire, intimidare, expunerea vieții private, amenințări cu moartea și tentativă de omor prin împușcare.
„În urmă cu mai mulți ani am primit tot felul de mesaje, precum că lumea din Bucuresti e cu ochii pe mine si pe familia mea. Și eu nu le-am luat în seamã, dar în cele din urmă acele lucruri s-au confirmat si am fost obligat să iau măsuri
Eu nu i-am cunoscut, nu am venit în contact cu dumnealor. De asta spun că dumnealor s-au comportat, mă rog, în necunoștință de cauză, fără să vorbească cu mine.
Am dovezi multe. Sunt chestiuni care țin de domeniul hărțuirii și al violării vieții private.
Nu poți să vorbești despre cineva, dacă nu ai avut niciodatã de-a face cu dânsul.
Sunt lucruri foarte intime, deci, chestiuni pe care eu nu mă asteptam să le aud niciodatã de la dânșii. Lucrurile au degenerat”, spune acesta, citat de Vremea Nouă.
Afrăsinei ar fi aflat într-o discuție că respectivii îl urmăresc prin satelit și prin mijloace ilegale de supraveghere. Din acest motiv, a cerut expertiza tehnică de la Directoratul Național de Securitate Cibernetică, dar, deranjat de faptul că lucrurile nu s-au rezolvat așa cum și-ar fi dorit, i-a dat în judecată pe polițiștii care nu i-au soluționat cererea.
Gigi Becali este patronul campioanei FCSB, fostul mare fotbalist Ilie Dumitrescu este analist TV, Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu sunt scriitori, Corneliu Porumboiu regizor iar tatăl lui, omul de afaceri Adrian Porumboiu, a fost arbitru internațional și investitor la FC Vaslui.
Profesorul din Zăpodeni este hotărât să-i cheme pe cei 6 în fața instanței, pentru a spune motivul pentru care doresc să îl împuște.
Afrăsinei are probe potrivit cărora Becali, Dumitrescu, Liiceanu, Pleșu și cei doi Porumboiu au trecut prin micul sat vasluian și purtau în acele momente arme letale, având scopul de a-l omorî. El vrea să știe cum au ajuns de la București la Zăpodeni, cine finanțează toate aceste lucruri și de ce Pleșu nu i s-a adresat personal când a ajuns la Zăpodeni.
„Nu știu ce interes ar avea. Eu i-am acționat în judecată ca să vină să-mi explice. Am introdus și o cerere de chemare în judecată la Judecătoria Vaslui, ca să-mi explice de ce mă monitorizează.
Ordinul de Protecție l-am solicitat pentru că au fost amenințări cu moartea. Mi s-a spus că umblă înarmați, că sunt posesori de arme, de asta am cerut express Ordinul de Protecție și i-am chemat în judecată să-mi explice ce-au cu mine”, a spus Afrăsinei.