Un fost mare fotbalist reacționează după ce a nu a fost invitat de Gică Hagi la cununia lui Ianis Hagi! A fost printre marii absenți: „Dădeam şi eu măcar jumătate din dar”

Un fost mare fotbalist reacționează după ce a nu a fost invitat de Gică Hagi la cununia lui Ianis Hagi! A fost printre marii absenți: „Dădeam şi eu măcar jumătate din dar"
Sursă foto: Instagram @IanisHagi

Ianis Hagi s-a cununat cu Elena Tănase pe 25 decembrie, în prima zi de Crăciun, iar mai mulți oameni din fotbalul românesc au fost invitați la marele eveniment care a avut loc la un restaurant de lux din Capitală.

Aproximativ 400 de persoane au participat la cununia civilă a lui Ianis Hagi, însă pe listă nu s-a aflat Rică Răducanu, fostul portar al Rapidului.

Nu a fost invitat la cununia lui Ianis Hagi, iar acum a reacționat! Ce spune fostul mare fotbalist

După ce nu a fost trecut pe lista invitaților la cununia civilă a lui Ianis Hagi, Rică Răducanu a recunoscut că nu este unul dintre apropiații familiei lui Gică Hagi, însă și-ar fi permis să plătească jumătate din suma oferită de ceilalți invitați.

Rică Răducanu a avut și un mesaj de transmis pentru Ianis Hagi și i-a dat un sfat prețios fotbalistului de la Alaves.

„Gică Hagi nu e din generația mea, eu nu sunt de-ai casei, nu, nu m-a invitat. A fost o petrecere frumoasă, din ce am văzut și am auzit. Acolo, o fi fost pe bani mulți, nu știu, dar, dacă mă chemau, poate că dădeam și eu măcar jumătate din sumă.

Îi urez mirelui Ianis, care e un fotbalist talentat, să fie sănătos, să țină familia unită, precum tatăl lui, Gică Hagi. Să țină însă și de banii câștigați căci, uite, mâine-poimâine ajunge așa, ca noi, la bătrânețe și nu are ceva pus deoparte”, a declarat Rică Răducanu, potrivit Playtech.

Cât a fost cel mai mic dar primit de Ianis și Elena Hagi

Ianis Hagi a avut parte de o cununie civilă de poveste, iar la marele eveniment au participat aproximativ 400 de persoane. Printre invitații de lux s-au aflat Gică Popescu, Gigi Becali, Gabi Balint, Florinel Coman, Denis Drăguș și Tudor Băluță, iar aceștia nu s-au uitat la bani când a venit vorba de darul oferit mirilor.

Conform Cancan.ro, cel mai mic dar lăsat în plic de invitații lui Ianis Hagi a fost de 3.000 de euro, însă și fotbalistul român a scos din buzunar aproximativ 200.000 de euro pentru ca totul să iasă ca la carte.

Unul dintre cei mai spectaculoși invitați de la cununia civilă a lui Ianis Hagi a fost chiar Gigi Becali. Patronul lui FCSB s-a distrat de minune la petrecerea organizată de Gică Hagi pentru cei doi îndrăgostiți, iar acesta chiar a făcut show pe ringul de dans.

Mai mult, Gigi Becali a luat microfonul și a început să cânte și să danseze preț de câteva zeci de minute, perioadă în care ceilalți invitați dansau.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
BREAKING | Toto Dumitrescu a fost condamnat definitiv! Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu
Cancan.ro
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”. Reacția CNAS
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania