Tragedia celebrului milionar care a ajuns om al străzii, de două ori! A pierdut averea uriașă și cerea bani de mâncare, i s-a dat o slujbă, dar a ajuns din nou homeless!

Tragedia celebrului milionar care a ajuns om al străzii, de două ori! A pierdut averea uriașă și cerea bani de mâncare, i s-a dat o slujbă, dar a ajuns din nou homeless!
  • Publicat:

Delonte West (40 de ani), starul care a jucat în NBA pentru formații ca Dallas Mavericks, Boston Celtics sau Ceveland Cavaliers, ar fi ajuns din nou un om al străzii, după cum au sugerat câteva imagini recente care s-au împrăștiat pe rețelele de socializare.

Pentru Delonte nu ar fi prima oară când ar ajunge într-o situație regretabilă. El a pierdut deja averea uriașă pe care a câștigat-o din baschet, iar în 2020 a fost surprins în timp ce le cerea oamenilor de rând bani de mâncare.

Noi imagini regretabile cu Delonte West au apărut pe internet! Celebrul milionar, fost star în NBA, ar fi din nou un om al străzii

Delonte West este un renumit fost jucător de baschet care a evoluat în NBA, cea mai prestigioasă ligă de la nivelul acestui sport, timp de 8 ani. El a reprezentat formații de top precum Dallas Mavericks, Boston Celtics sau Celveland Cavaliers, iar pe prima scenă a baschetului a merican a reușit să adune peste 400 de meciuri disputate. În toate aceste dueluri, el a înscris aproape 4.200 de puncte și a reușit peste 1.200 de recuperări.

Statistici promițătoare, însă care ar fi putut fi mult mai bune dacă Delonte nu ar fi fost diagnosticat, în 2008, cu tulburare bipolară. Din cauza afecțiunilor medicale, el a ajuns să aibă probleme cu legea și în 2009 a fost arestat pentru posesie de arme. Din acea perioadă, declinul lui Delonte West a fost de neoprit, iar cariera lui în baschetul de nivel înalt a apus și ea.

În 2020, după ce și-a pierdut întreaga avere câștigată din cariera de sportiv, peste 16 milioane de dolari, Delonte West a ajuns să fie protagonistul unor imagini regretabile, fiind practic un om al străzii. El cerea bani de mâncare oamenilor și, de asemenea, tot atunci a fost încătușat din nou de forțele de ordine.

Ulterior, fostul star din NBA a primit o nouă șansă la viață. Mark Cuban, patronul lui Dallas Mavericks, una dintre formațiile pentru care a evoluat Delonte, l-a internat pe fostul sportiv într-o clinică de reabilitare și i-a oferit un loc de muncă.

Delonte West în tricoul lui Dallas Mavericks. Sursa FOTO: PROFIMEDIA
Delonte West în tricoul lui Dallas Mavericks. Sursa FOTO: PROFIMEDIA

În ciuda ajutorului pe care l-a primit, Delonte West nu a putut să o țină prea mult timp pe o traiectorie pozitivă. Noi imagini care s-au viralizat cu el pe internet demonstrează că a ajuns din nou un om al străzii.

Cum a fost surprins

Într-un videoclip care s-a viralizat pe Twitter, TikTok și alte rețele de socializare, Delonte West este surprins în preajma unui magazin din Alexandria, Virginia, Statele Unite ale Americii.

Aflat într-o stare fizică nu prea bună și cu o băutură pe bază de alcool în mână, Delonte le cere oamenilor care ies din supermarket să îl ajute cu mărunțiș:

Fostul jucător din NBA Delonte West a fost văzut cutreierând din nou pe străzi în Alexandria, Virginia, cerându-le oamenilor mărunțiș. Dar de data aceasta avea un Four Loco (n.r. – băutură alcoolică) în mână și nu arăta ca și cum ar fi fost într-o stare bună”, spune un internaut, în videoclipul care poate fi văzut mai jos.

@44vatox Former NBA player Delonte West was spotted roaming the streets again on Alexandria, Virginia. He reportedly had just come back from the neighborhood 7evs. #mexicantiktok #fortheraza #nbatiktok #delontewest #44vato ♬ Suspense Music – Gabriel Andrade Produções

Pe filmare se poate vedea cum Delonte West este într-o stare vizibilă de ebrietate și recită câteva versuri ale unei melodii rap lângă portiera unei mașini în care se află o femeie.

Asta s-a întâmplat în Alexandria, Virginia, iar persoana care a realizat filmarea a aspus că Delonte West nu ar fi un om al străzii, ci că ar avea un loc unde stă cu cineva. Dar în majoritatea timpului preferă să stea în fața unui Seven Eleven (n.r. – rețea de magazine) și să le ceară oamenilor mărunțiș. Și dacă nu îl știți pe Delonte… Păi, a adunat 23 de milioane de dolari în întreaga perioadă pe care a petrecut-o în NBA. A jucat în echipă chiar și cu LeBron James (n.r. – la Cleveland). Dar în 2008 a fost diagnosticat cu tulburare bipolară”, mai spune internautul respectiv.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă de doar 2 anişori
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă…
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de la separare
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de…
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Permisul de conducere se SCHIMBĂ la 2 ANI. Decizia care se va aplica în toată România
Permisul de conducere se SCHIMBĂ la 2 ANI. Decizia care se va aplica în toată România
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai bun produs
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai bun produs
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
×