Acasa » Diverse » Țigările de contrabandă l-au falimentat pe Cristi Borcea. Afacerea i s-a prăbuşit şi salvarea a venit de la buteliile cu care şi-a clădit imperiul de zeci de milioane de euro

Țigările de contrabandă l-au falimentat pe Cristi Borcea. Afacerea i s-a prăbuşit şi salvarea a venit de la buteliile cu care şi-a clădit imperiul de zeci de milioane de euro

16 nov. 2025, 19:41, Diverse
Țigările de contrabandă l-au falimentat pe Cristi Borcea. Afacerea i s-a prăbuşit şi salvarea a venit de la buteliile cu care şi-a clădit imperiul de zeci de milioane de euro
Sursa: Sport Pictures

Cristi Borcea a vorbit fără perdea în legătură cu două momente complicate din viața sa, când a pierdut sume mari de bani și a fost nevoit să ia decizii financiare importante.

Fost investitor la Dinamo București, Borcea s-a implicat financiar în schema Caritas din anii ’90 și în afaceri cu țigări de contrabandă, dar ambele l-au dus la faliment.

Caritas și țigările de contrabandă l-au falimentat pe Cristi Borcea. Afacerea cu butelii i-a adus salvarea

Cristi Borcea a mărturisit că au fost momente în viață când s-a confruntat cu dificultăți financiare. Prima dată, a investit în organizația Caritas, o schemă de investiții rapide, în urma căreia participanții s-au ales cu pierderi majore. Caritas a fost fondată în 1992 și desființată doi ani mai târziu. Cristi Borcea investise o sumă importantă de bani în organizație, apoi s-a implicat în afacerea cu butelii.

O altă greșeală financiară a fost legată de țigările de contrabandă, când s-a aflat în pierdere cu jumătate de milion de dolari, însă afacerea cu butelii l-a ajutat să iasă pentru a doua oară din impas.

„Au fost două momente în viața mea când am rămas fără bani. Prima oară la Caritas, în 1992 sau 1993, când am băgat multe sute de mii de dolari, iar atunci am vândut ce mai aveam de valoare și am luat-o de la început cu buteliile.

Al doilea moment a fost când am adus țigări, iar atunci am pierdut 500.000 de dolari, că atunci se aduceau multe țigări de contrabandă și eu am lucrat legal. Eu îl luam cu 270 de lei, pachetul era în piață cam 100 de lei. Și atunci în mare parte m-am curățat, dar tot buteliile m-au scos. Am vândut celei mai mari firme din lume, HPB, de butelii, și în doi ani au dat faliment. Dacă nu cunoști și nu ești aici și nu știi despre ce e vorba… Experiența, anii te fac să gândești altfel”, a spus Cristi Borcea, la emisiunea „Tare de Tot”.

În vârstă de 55 de ani, Cristi Borcea a fost acționar la Dinamo București timp de aproape două decenii și a ocupat, de asemenea, funcția de președinte executiv la formația din „Ștefan cel Mare”.