De-a lungul timpului, fotbalişti români a produs multe nume mari și foarte mari, iar unul dintre cei mai valoroși jucători s-a „remarcat” și printr-o existență discretă.
Ladislau Boloni, primul care a ajuns la 100 de selecții pentru naționala României, a dorit ca viața privată să o șină departe in clusiv de colegii lui de la Steaua.
Boloni a început fotbalul în 1968, la Chimica Târnăveni, iar după două sezoane a ajuns la ASA Tg. Mureș, unde a stat 14 ediții de campionat. Steaua l-a luat în 1984 și, într-un fel sau altul, în jurul lui s-a format echipa care avea să câștige Cupa Campionilor Europeni în 1986.
Avea 31 de ani, era însurat cu Klara Zakarias, actriță la teatrul Maghiar de Stat din Târgu Mureș, dar chiar și foștii lui colegi știu puține despre viața personală.
„Loți, profesionist și om care și-a știut interesul de tânăr. Și când a venit la noi, bine, era în deplină maturitate. Păi, Loți e cu 7 ani mai mare ca mine! Deci el stătea la hotelul ăla, noi nu știam viața pe care o duce.
Soția nu era cu el, era actriță la Teatrul Maghiar, în Târgu Mureș. El avea viața lui. Nu spunea la nimeni. Cum se mai lăudau alții, cutare, nimic, era total… Prietenul lui era Pițurcă. Cu el stătea în cameră. Dar era un om foarte așa… nu deschis.
Râdea la glume, ținea, dar era în banca lui. După meci, își lua gheata și o curăța. Noi aruncam ghetele, că venea Valentin (n.r. Ceaușescu): «Mergem la nea Viorel Păunescu, la Melody. Luați-vă nevestele, la 9 ne vedem acolo!». El rămânea, ștergea gheata, o curăța, scotea crampoanele”, a povestit Adrian Bumbescu, la iAM Ștucan.
Ca fotbalist, Boloni a promovat cu ASA Tg. Mureș în Divizia A în 1970/1071, iar cu Steaua a câștigat șapte trofee: trei titluri de campion (din 1985 până în 1987), de două ori Cupa României (1985 și 1987), Cupa Campionilor Europeni (1986) și Supercupa Europei (1987).
De asemenea, a fost desemnat cel mai bun fotbalist al anului în 1977 și 1983, ultima oară după ce a marcat golul senzațional, cu un șut de la peste 20 de metri, cu Italia, pe fostul 23 August, în preliminariile pentru EURO 1984.
După retragerea din activitate, a antrenat mai multe echipe: Nancy, Sporting Lisabona, Rennes, AS Monaco, Al Jazira, Standard Liege, Al Wahla, lens, PAOK Salonic, Al Khor, Al Ittihad, Antwerp, Henk, Panatijnaikos și Mtez.
În plus, a fost selecționerul naționalei României, între 1 iulie 2000 și 30 iunie 2001, demisionând pentru a pleca la Sporting, unde l-a descoperit pe Cristiano Ronaldo.
Este fără angajament din vara anului 2024. Și-a încheiat contractul cu formația franceză FC Metz, după ce a pierdut barajul pentru rămânerea în Ligue 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER