MG Motor, unul dintre partenerii clubului FCSB, a prezentat, cu ocazia Salonului Auto de la Shanghai, conceptul de crossover Cyber X.
Această mașină măsoară nu mai puțin de 4,3 metri în lungime, cât un Land Rover Defender 90. Modelul încă nu este comercializat, dar sunt șanse mari ca acest lucru să se întâmple cât de curând.
Cu ocazia Salonului Auto de la Shanghai a fost prezentat doar exteriorul, responsabilii având grijă ca geamurile să fie opace, astfel încât să nu poată fi observate detalii din interior.
Imaginile cu Cyber X sunt de-a dreptul impresionante, SUV-ul fiind parcă desprins din filmele a căror acțiune se petrece în viitor.
Atrag atenția, în primul rând, banda LED din partea superioară a autovehiculului și grila frontală de dimensiuni neobișnuit de mari, care creează impresia de „mașină-brută”.
MG Motor, compania care a creat Cyber X, este deținută de SAIC Motor – compania chineză din Shanghai deținută de stat care este cel mai mare exportator de autovehicule din țara asiatică.
Așa cum am menționat, mașina încă nu a intrat în linia de producție, însă este de așteptat ca acest lucru să se petreacă în cel mai scurt timp, potrivit anunțului făcut de Jozef Kaban, șeful de design al SAIC Motor.
Interiorul nu a fost făcut publict, însă compania din China a anunțat că a colaborat cu brandul de smartphone-uri Oppo la partea de tehnologie din habitaclu.
Compania MG, care este partener al FCSB, are de gând ca până în 2026 să includă în catalog opt noi modele de mașini din sedan și SUV.
Parteneriatul dintre FCSB și colosul MG, început în vara lui 2024, este valabil până în 2026, potrivit anunțului făcut de cele două entități pe site-urile oficiale.
„MG România își unește forțele cu FCSB
– MG România încheie un acord de parteneriat multianual cu FCSB
– Parteneriatul durează până în 2026
– Importatorul român al mărcii MG devine partenerul de mobilitate oficial al clubului
MG România și FCSB au anunțat astăzi încheierea unui contract pe doi ani, care va face ca marca MG să devină partenerul de mobilitate oficial al clubului.
Sărbătorind cea de-a 100-a aniversare în acest an, MG Romania, prin importatorul oficial Quantum Auto Max, va pune mașini la dispoziția jucatorilor și staff-ului prestigioasei echipe de fotbal bucureșteane, iar FCSB va oferi expunere mărcii. Parteneriatul va dura până în 2026. MG și FCSB vor colabora, de asemenea, pentru a crea conținut captivant conceput pentru a implica baza generoasă de suporteri a clubului”, se arată în comunicatul postat pe mgmotor.ro, în vara lui 2024.
La evenimentul de anunțare a parteneriatului de mobilitate cu MG Motor au fost prezenți, din partea FCSB, președintele Consiliului de Administrație Mihai Stoica și antrenorul principal Elias Charalambous.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER