Mihai Leu, fost campion la box și fost campion național la raliuri, a fost transportat de urgență la Spitalul Fundeni din Capitală, la începutul acestei săptămâni.
Primul român care a câștigat un titlu mondial la box profesionist, în vârstă de 56 de ani, a fost transferat cu elicopterul din județul Hunedoara și internat direct în secția de Terapie Intensivă.
Conform celor mai recente informații, Mihai Leu a fost detubat și este conștient, având capacitatea a de a comunica verbal. Totuși, situația medicală a campionului rămâne delicată. Soția sa, Anna Leu, a confirmat că starea lui s-a îmbunătățit ușor, doar că momentan nu a primit detalii suplimentare din partea echipei medicale:
„L-au detubat pe Mihai. Este conștient și reușește să vorbească. Încă nu am vorbit cu medicii. Nu am alte detalii. Mai multe nu vă pot spune”, a declarat soția sa, în cadrul emisiunii Viața fără Filtru.
Potrivit unor cadre medicale citate de publicația Gândul, Mihai Leu a fost detubat începând cu data de 30 aprilie, însă starea sa de sănătate rămâne în continuare fragilă și îngrijorătoare.
„Mihai a fost detubat, dar e mult prea devreme să spunem că a trecut peste starea critică. În continuare, avem speranța că lucrurile vor merge în direcția bună și pacientul va depăși și această perioadă grea!”, au transmis cadrele medicale.
În anul 2014, Mihai Leu, fost campion mondial la box și pilot de raliuri, a aflat cu stupoare că suferă de cancer de colon, după ce a resimțit dureri abdominale tot mai intense, mai ales seara. La recomandarea soției sale, s-a prezentat la Spitalul Municipal din Hunedoara, unde o colonoscopie a scos la iveală o tumoare canceroasă. Deși vestea a fost un adevărat șoc, Leu și-a păstrat calmul și s‑a concentrat pe tratament.
Sportivul a trecut prin două intervenții chirurgicale și mai multe cicluri de chimioterapie, inclusiv tratamente la o clinică din Viena, petrecând astfel aproape două luni internat. După aceste eforturi, a reușit să învingă boala și a continuat investigațiile medicale periodice.
În 2024, cancerul de colon a recidivat, obligându‑l din nou la operații și tratamente suplimentare. Din cauza complicațiilor apărute, a fost transportat de urgență la Spitalul Fundeni din București, unde a fost operat de dr. Irinel Popescu. În prezent, se află în faza de recuperare, sub supraveghere medicală atentă.