Sorana Cîrstea nu se dezminte și se implică într-o nouă controversă: „Interzicerea accesului copiilor sub 15 ani!” Decizia radicală susținută de sportivă

Alexandru Tăcină
Sorana Cîrstea nu se dezminte și se implică într-o nouă controversă: „Interzicerea accesului copiilor sub 15 ani!” Decizia radicală susținută de sportivă

Sorana Cîrstea, jucătoare de tenis în vârstă de 35 de ani, aflată pe locul 44 mondial, continuă să își exprime opiniile pe teme politice și sociale, în ciuda criticilor primite în trecut.

De această dată, sportiva din Târgoviște, stabilită la Dubai, a salutat o decizie radicală a guvernului danez, care va interzice accesul minorilor sub 15 ani la rețelele sociale.

Nu este prima oară când Sorana Cîrstea se implică în dezbateri sensibile! La un moment dat, sportiva a fost acuzată de homofobie, după ce a postat un mesaj controversat în timpul turneului de la Wimbledon.

Sorana Cîrstea aplaudă decizia radicală a Danemarcei de a interzice accesul copiilor sub 15 ani la rețelele sociale

Sorana a distribuit pe rețelele sale de socializare știrea privind legea adoptată de guvernul danez. Cîrstea a adăugat mai multe emoticoane cu aplauze, semn că susține măsura autorităților de la Copenhaga.

Decizia, coordonată de Ministerul Digitalizării, prevede ca părinții să poată oferi consimțământul pentru accesul copiilor la platforme online doar după împlinirea vârstei de 15 ani, în urma unei evaluări specifice.

Decizia Danemarcei urmează exemplul Australiei, care a impus o limită de vârstă de 16 ani și amenzi uriașe pentru platformele ce nu respectă regulile, conform Euronews. Deocamdată, guvernul de la Copenhaga nu a precizat ce rețele sociale vor fi vizate și cum va fi aplicată concret interdicția.

Sorana Cîrstea, nemulțumită de clasa politică din România

Totodată, Sorana Cîrstea s-a declarat nemulțumită, anul trecut, de clasa politică românească, care nu creează condiții pentru sportivi: „Toţi se bucură şi se mândresc în momentul în care un sportiv român atinge o performanţă. Din păcate, de 30 de ani nu se investeşte şi nu se creează niciun fel de condiţie pentru sportul românesc. Am ajuns să ne bucurăm şi să trăim extazul din excepţii, din unice performanţe nefireşti. La fiecare întrecere suntem David împotriva lui Goliat. Ţări mult mai mici sau mai puţin dezvoltate decât a noastră au înţeles faptul că sportul este cea mai bună carte de vizită prin care un popor îşi creează o identitate la nivel global.

În ceea ce priveşte orice sport din România, condiţiile de antrenament sunt deplorabile, poate chiar umilitoare. Este o mândrie momentul în care un sportiv român câştigă o medalie la Jocurile Olimpice sau atinge un rezultat bun la un Grand Slam, aducând o bucurie de nedescris la nivel naţional. Însă aceste rezultate reprezintă cel mult 1%, mai exact ceea ce se vede. Ceea ce nu se vede este ascuns, existând zeci de mii de poveşti crunte care stau în spatele acestor rezultate.

În ceea ce priveşte orice sport din România, condiţiile de antrenament sunt deplorabile, poate chiar umilitoare. Este o mândrie momentul în care un sportiv român câştigă o medalie la Jocurile Olimpice sau atinge un rezultat bun la un Grand Slam, aducând o bucurie de nedescris la nivel naţional. Însă aceste rezultate reprezintă cel mult 1%, mai exact ceea ce se vede. Ceea ce nu se vede este ascuns, existând zeci de mii de poveşti crunte care stau în spatele acestor rezultate”, a fost discursul manifest al Soranei Cîrstea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
BREAKING | Fiul actriței din telenovelele de pe Acasă TV a murit la doar 31 de ani 😲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro