Sorana Cîrstea (35 de ani) participă pentru ultima dată în carieră la turneul de Grand Slam de la Australian Open. Momentul nu a trecut neobservat, iar fostul număr 21 mondial a primit un cadou neașteptat, o brățară în valoare de 4.500 de dolari. Iubita lui Ion Țiriac jr a fost răsfățată de buna sa prietenă din circuitul de tenis, croata Donna Vekic (29 de ani, locul 72 WTA), cu care s-a confruntat în șapte meciuri de-a lungul carierei sale, dar și alături de care a făcut pereche în urmă cu doi ani.
În ciuda rivalității din teren, unde Cîrstea conduce cu 5-2, cea mai recentă victorie fiind la Cincinnati, în 2025, cele două au o relație aparte de prietenie, care se consumă nu doar prin mesaje sau comentarii pe social media, ci și prin timp petrecut împreună.
Sorana Cîrstea (locul 41 WTA) se pregătește pentru ultima participare la Australian Open, turneu la care a debutat în 2009, iar momentul i-a fost marcat de un cadou neașteptat. o brățară de 4.500 de dolari. Iubita lui Ion Țiriac jr a fost răsfățată cu acest cadou de către prietena sa Donna Vekic, care este co-fondatoare a mărcii Dash Diamonds.
„Mulțumesc, Dash Diamonds. Mulțumesc, Donna Vekic pentru minunata brățară”, a scris Sorana Cîrstea într-o postare de timp InstaStory.
„Pentru mine, bijuteriile au avut întotdeauna o încărcătură emoțională. Am purtat diamante în momentele de victorie, în momentele de înfrângere, în zilele lungi de antrenament și în unele dintre cele mai importante momente ale carierei mele.
Ele mă fac să mă simt puternică, plină de energie și cu picioarele pe pământ, chiar și atunci când miza este mare. Purtarea diamantelor pe teren nu a fost o alegere vestimentară. A fost o parte din ceea ce sunt”, a declarat Donna Vekic pentru wtatennis. în legătură că prezența mărcii sale la primul turneu de Grand Slam al anului.
România are trei reprezentative la Australian Open: Gabriela Ruse (locul 79 WTA), Jaqueline Cristian (locul 37 WTA) și Sorana Cîrstea (locul 41 WTA).
Ruse s-a calificat deja în turul secund, după ce a învins-o pe Dayana Yastremska, iar Jaqueline Cristian va juca în această noapte, împotriva Karolinei Moukova, semifinalista de la Melbourne în 2021. Cehoaica Muchova conduce cu 3-0 în meciurile directe.
Sorana Cîrstea o va întâlni pe nemțoaica Eva Lys (locul 39 WTA), iar meciul este programat pe 20 ianuarie, de la ora 2:00, ora României. Cele două s-au mai confruntat o singură dată, în 2023, la Transylvania Open Cluj Napoca, meciul fiind câștigat de jucătoarea din Germania.