EXTRA Soacrele, apariții spectaculoase la nunta lui Radu Drăguşin! Cum au venit îmbrăcate mama fotbalistului şi cuscra ei

Mama lui Radu Drăgușin (23 de ani) și mama Ioanei Stan (23), soacrele zilei de marți, 20 ianuarie 2026, în România, au fost protagonistele unor apariții spectaculoase.

Copiii lor își unesc destinele legal, printr-un certificat de căsătorie, cu ocazia unei cununii civile care e programată în București.

Soacrele au atras toate privirile la nunta dintre Radu Drăgușin și Ioana Stan

Radu Drăgușin și Ioana Stan se căsătoresc, marți, 20 ianuarie 2026, în București, iar toate detaliile de la cununia civilă pot fi văzute în articolul ProSport de AICI.

La evenimentul din București și-au făcut apariția, așa cum era de așteptat, familiile celor doi. Din partea lui Radu Drăgușin, cele mai multe priviri au fost atrase de mamă, tată, sora și fratele. De asemenea, la locație și-a făcut apariția și impresarul Florin Manea, care a contribuit la transferul lui Drăgușin, din ianuarie 2024, pe axa Genoa – Tottenham.

Însă, de departe, cele mai spectaculoase apariții le-au avut soacrele. Mama lui Radu Drăgușin a optat pentru o rochie neagră lungă, peste care a așezat elegant o haină de blană în nuanțe de gri și cafeniu. De partea cealaltă, mama Ioanei Stan s-a asortat cu a ei cuscră și a optat tot pentru o rochie neagră lungă, pe care completat-o cu o blană în aceeași nuanță. Și, nu în ultimul rând, mama Ioanei Stan a purtat și un plic argintiu.

Ce a declarat tatăl lui Radu Drăgușin în ziua marelui eveniment

Tatăl lui Radu Drăgușin s-a afișat vizibil emoționat la locație, însă a acceptat să poarte un scurt dialog cu reporterii. Chiar dacă Drăgușin nu este primul copil pe care l-a dus la cununia civilă, tatăl fotbalistului a spus că tot e încercat de emoții:

„(n.r. – Ce îi urați băiatului) Sănătate, Casă de piatră și restul…au ei grijă. (n.r. – Sunteți emoționat?) Dumneavoastră ce credeți? Deși nu e primul copil care mi se căsătorește, e normal să fie și emoții. (n.r. – Cum ați recționat când ați văzut-o prima dată pe aleasa inimii lui?) Am avut așa un sentiment că e parte din familie”, a punctat tatăl lui Radu Drăgușin.

Inevitabil, reporterii au dorit să afle ceva și despre viitorul fotbalistului, care ar putea schimba echipa în această iarnă. S-a vehiculat că Drăgușin ar fi dorit foarte insistent de AS Roma, din Serie A, dar și de RB Leipzig, din Bundesliga.

În momentul în care a fost întrebat dacă are vreo preferință vizavi de viitorul fundașului central din naționala României, tatăl lui Radu Drăgușin a punctat:

„(n.r. – Ce urmează pentru Radu în carieră?) El știe cel mai bine ce urmează, nu putem decât să fim alături de el și îi urez să fie sănătos. Cu sufletul sunt alături de el și de decizia lui. Nu putem decât să ne dorim să fie la Mondial. Toți jucătorii sunt importanți, importantă e victoria (n.r. – cu Turcia)”, a completat socrul mare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania