Simona Halep şi-a găsit liniştea. S-a întors la noua ei „iubire” şi a postat o imagine de la fața locului

Diverse
Simona Halep şi-a găsit liniştea. S-a întors la noua ei "iubire" şi a postat o imagine de la fața locului
FOTO Instagram Simona Halep

După ce a spus stop carierei, Halep a vorbit deschis despre nevoia de a avea mai multă grijă de ea, de corpul ei și de viața de dincolo de tenis. Golful a apărut rapid în această nouă etapă și pare să fi devenit una dintre activitățile ei preferate.

Halep joacă mult golf în Dubai

Fosta campioană a României a mai fost surprinsă pe terenul de golf la Dubai, alături de Florin Segărceanu. Atunci, Halep a postat momentul pe rețelele sociale și a transmis un mesaj scurt, dar sugestiv: „Orice sfârșit are un nou început!”.

Simona nu a ascuns că vrea să învețe cât mai bine acest sport. După ani întregi în care tenisul i-a controlat programul, antrenamentele și competițiile, golful i-a oferit o altă formă de mișcare, una mai liniștită și mai relaxantă.

„Vreau să mă duc să joc golf, ăsta e obiectivul meu, să învăț să joc. Să mă duc la sală zilnic, să am grijă de corpul meu. Știu că toată lumea s-a îngrășat când s-a lăsat de sport. Am niște obiective care țin de persoana mea. Dar nu aș vrea să am planuri mari o perioadă”, spunea Simona Halep.

Noua ei apariție de pe terenul de golf vine în același registru. Halep merge să joace de câte ori are ocazia, iar acest sport pare să o ajute să își găsească echilibrul după retragerea din tenisul profesionist.

L-a etichetat pe Darren Cahill

Fosta jucătoare a atras atenția și lui Darren Cahill cu noua ei pasiune. Într-un filmuleț postat anterior pe Instagram, Simona a executat o lovitură reușită cu crosa și l-a etichetat pe fostul ei antrenor. Cahill i-a răspuns imediat, în glumă: „Ai exersat. Urmează un turneu de golf al celebrităților?”.

Australianul, considerat de Halep cel mai important antrenor din cariera ei, practică și el golful, astfel că schimbul de mesaje dintre cei doi a atras atenția fanilor.

Simona Halep a explicat, după retragere, că tenisul va rămâne mereu o parte din ea, dar că a venit momentul să descopere cine este dincolo de sportul care i-a definit viața.

„Tenisul a fost, este și va rămâne în sufletul meu pentru totdeauna. Acum e momentul să aflu cine pot fi dincolo de el”, a transmis Simona Halep.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]