Acasa » Diverse » Secretul formei de invidiat pe care Mirel Rădoi o are la 44 de ani. Rămas fără job, antrenorul are mai multă grijă de corpul lui. EXCLUSIV

Secretul formei de invidiat pe care Mirel Rădoi o are la 44 de ani. Rămas fără job, antrenorul are mai multă grijă de corpul lui. EXCLUSIV

06 ian. 2026, 15:30, Diverse

Rămas temporar fără angajament, după despărțirea de Universitatea Craiova, Mirel Rădoi pare să fi găsit rețeta ideală pentru a-și menține forma fizică la un nivel remarcabil, chiar și la 44 de ani.

Fostul selecționer al României profită din plin de această perioadă de pauză forțată pentru a se concentra mai mult asupra propriei persoane, iar imaginile surprinse recent vorbesc de la sine.

Secretul formei de invidiat pe care Mirel Rădoi o are la 44 de ani

Fotografiat alergând pe stradă, Rădoi a atras atenția prin forma fizică excelentă. Îmbrăcat simplu, în echipament sport, fostul internațional român arată că antrenamentele zilnice rămân o constantă, indiferent dacă are un angajament sau nu.

Imaginile realizate în exclusivitate îl surprind concentrat asupra exercițiilor, semn că alergările fac parte dintr-o rutină bine stabilită. Telefonul din mână sugerează că își urmărește ritmul sau distanța parcursă, un obicei obișnuit pentru cei care tratează serios pregătirea fizică.

Mirel Rădoi nu mai vorbește cu nașul Gigi Becali

După plecarea de la Universitatea Craiova, Mirel Rădoi nu i-a mai răspuns la telefon nașului său, Gigi Becali. Motivul a fost dezvăluit chiar de latifundiarul din Pipera.

„Mirel Rădoi nu vrea să vorbească. S-a întâlnit MM cu el și i-a zis «Nu-i răspund pentru că o să vrea să mă întrebe despre fotbal și nu-i zic».

Eu voiam să-l întreb despre formula cu trei fundași. Trebuie să-mi spună el mie. I-am întrebat și pe Pintilii și pe Charalambous despre asta. Mi-au spus cum am juca noi în 3, dar eu vreau să-l întreb pe Rădoi dacă pot să joc cu mai mulți jucători de atac.

3-4-3 mi-ar plăcea să joc și aș vrea ca Radunovic să fie unul dintre cei trei, iar cei din bandă să fie de atac”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.