Donald Trump a semănat discordie în Europa prin oferta sa de preluare a Groenlandei, un teritoriu semi-autonom al Danemarcei, și se pregăteşte „nota de plată” pentru SUA.
Un membru al comitetului executiv al Federației Germane de Fotbal a spus că este timpul să se ia în considerare un boicot al CM din cauza acțiunilor lui Donald Trump.
Oke Göttlich, președintele clubului St. Pauli și unul dintre cei 10 vicepreședinți ai federației germane, a oferit un interviu în care a declarat că a venit momentul ca oficialii din țara lui să analizeze și să discute serios acest lucru.
Dincolo de oferta de preluare a Groenlandei, Trump a semănat discordie în Europa prin oferta un teritoriu semi-autonom al Danemarcei, membră NATO – și prin amenințarea sa ulterioară de a impune tarife vamale asupra a opt țări europene care s-au opus preluării. Aceasta a făcut ca mulți dintre cei mai apropiați aliați ai Americii să avertizeze asupra unei rupturi cu Washingtonul, capabilă să distrugă alianța NATO.
„Care au fost justificările pentru boicotarea Jocurilor Olimpice din anii 1980? După părerea mea, amenințarea potențială este mai mare acum decât atunci. Trebuie să avem această discuție”, a transmis Göttlich, potrivit AP News.
Statele Unite ale Americii organizează între 11 iunie – 19 iulie, alături de Canada și Mexic, Campionatul Mondial de fotbal. Fanii sunt îngrijorați de prețurile ridicate ale biletelor, iar interdicțiile de călătorie impuse de administrația Trump împiedică participarea suporterilor din unele națiuni concurente.
Göttlich, care a pledat pentru apărarea valorilor, se va confrunta probabil cu rezistență la apelurile la boicot din partea președintelui federației, Bernd Neuendorf, și a președintelui FIFA, Gianni Infantino.
„Qatar a fost prea politic pentru toată lumea și acum suntem complet apolitici? Asta mă deranjează foarte, foarte, foarte mult”, a spus Göttlich despre opoziția federației germane față de fosta găzduire a Cupei Mondiale.
„Ca organizații și societate, uităm cum să stabilim tabuuri și limite și cum să apărăm valorile. Tabuurile sunt o parte esențială a poziției noastre.
Este un tabu încălcat atunci când cineva amenință? Este un tabu încălcat atunci când cineva atacă? Când oamenii mor? Aș vrea să știu de la Donald Trump când a atins tabuul său și aș vrea să știu de la Bernd Neuendorf și Gianni Infantino”, insistă Göttlich.
St. Pauli, cu sediul în Hamburg, este cunoscut pentru amestecul sportului cu politica în apropierea cartierului roșu al orașului și, în special, pentru poziția de stânga. Faimosul simbol al clubului, cu craniul și oasele încrucișate, a fost purtat inițial de ocupanții ilegali care locuiau în apropiere și ulterior popularizat de fanii care se identificau drept punk-iști.
Göttlich a respins ideea că un boicot i-ar afecta pe australienii Jackson Irvine și Connor Metcalfe și japonezul Joel Chima Fujita.
„Viața unui jucător profesionist nu valorează mai mult decât viețile a nenumărați oameni din diverse regiuni, care sunt atacați sau amenințați direct sau indirect de gazda Cupei Mondiale”, a încheiat el.