Lunetista lui Adrian Mutu: Sandra, soția „Briliantului”, a pus mâna pe armă și a tras!

Soția lui Adrian Mutu și-a surprins urmăritorii. Sursa foto: Instagram Sandra Mutu

Sandra Mutu (33 de ani), frumoasa parteneră de viață a lui Adrian Mutu (47 de ani), s-a transformat într-o veritabilă lunetistă, spre surprinderea fanilor. Stau mărturie cele mai recente imagini postate pe rețelele de socializare, chiar din poligonul de tragere.

Fără îndoială, bruneta a reușit să-i ia prin surprindere pe urmăritori. În plus, s-a descurcat de minune în noua ipostază.

Aceasta trăiește de mai bine de un deceniu o frumoasă poveste de dragoste cu fostul mare atacant. Nunta a avut loc în 2017 și tot atunci a venit pe lume micuțul Tiago, care între timp a început să calce pe urmele tatălui, devenind golgheterul ediției din 2026 a „Cupei Duckadam”, competiția organizată pentru academiile de copii și juniori, în memoria „Eroului de la Sevilla”.

Sandra Mutu, așa cum nu ai mai văzut-o niciodată. A pus mâna pe armă și a tras

Echipată ca la carte, cu o pereche de căști pentru protecția urechilor, Sandra Mutu a făcut furori în timpul ședinței din poligonul de tir sportiv. Concentrarea a fost cuvântul de ordine.

În imaginile publicate pe contul personal de Instagram, la secțiunea dedicată story-urilor, se poate observa cum soția lui Adrian Mutu studiază ținta, folosind o pușcă de calibru mare, cu lunetă.

Totodată, monitorul aflat deasupra liniei de tragere îi permite să vadă instantaneu cât de bine a reușit să tragă. Postarea nu putea fi completă fără o coloană sonoră pe măsură, motiv pentru care a ales următoarele melodii: Eye of the Tiger ( Survivor), Tick Tick Boom (Sage The Gemini) și Till I Collapse ( Eminem).

A intrat în televiziune: „O experiență inedită, noul absolut”

Recent, Sandra Mutu a acceptat provocarea de a deveni prezentatoare TV, iar fanii o pot urmări în fiecare weekend, atât sâmbătă, cât și duminică, de la ora 09:00, pe Antena Stars. Emisiunea se numește „Retrospectiva Știrilor Antena Stars”.

„Este o experiență inedită pentru mine, este noul absolut și chiar o pot considera o provocare. Sincer, am stat și m-am gândit puțin până să spun «da», dar am considerat că e momentul să ies din zona de confort.

Ce-i drept, am avut și foarte multă susținere din partea oamenilor care realmente contează pentru mine, iar asta mi-a dat curaj. Momentan, am foarte multe emoții, pe care vreau să le transform în ceva constructiv. Așadar, vă aștept la Retrospectiva Ştirilor Antena Stars!”, a spus partenera de viață a lui Adrian Mutu, care se poate lăuda și cu titlul de Miss România, cucerit în 2010, pe când avea doar 17 ani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]