Șahtior se reunește miercuri!** Mircea Lucescu va rata toate cantonamentele

Vacanța jucătorilor de la Șahtior Donețk se va încheia miercuri, iar peste încă o săptămână, echipa va intra în stagiile de pregătire. După o săptămână la Dubai, ucrainenii vor merge în Spania și apoi în Antalya, urmând să joace primul meci oficial în noul an pe 3 martie.
Șahtior se reunește miercuri!** Mircea Lucescu va rata toate cantonamentele

Vacanța jucătorilor de la Șahtior Donețk se va încheia miercuri, iar peste încă o săptămână, echipa va intra în stagiile de pregătire. După o săptămână la Dubai, ucrainenii vor merge în Spania și apoi în Antalya, urmând să joace primul meci oficial în noul an pe 3 martie.

Șahtior Donețk se află pe locul doi în Ucraina, la doar un punct în spatele lui Dinamo Kiev, dar mai are la dispoziție zece etape pentru a recupera și a câștiga un nou titlu de campioană. Până la prima dintre ele, care va avea loc pe 3 martie, „minerii” se vor reuni poimâine și apoi vor efectua trei stagii de pregătire în acestă iarnă: Dubai (17 – 24 ianuarie), Spania (27 ianuarie – 7 februarie), unde vor participa și la „Copa del Sol”, și Antalya.

Ar pierde cantonamentele și o etapă

Astfel, în cazul în care va deveni realitate cel mai pesimist scenariu al medicilor de la Spitalul Universitar de Urgență, respectiv două luni de repaos pentru Mircea Lucescu, acesta nu va putea însoți echipa în niciunul dintre cantonamentele programate în această iarnă și nici nu va putea sta pe bancă la meciul de acasă cu Dnepr, din etapa a 21-a, prima din cele zece rămase până la finalul acestei ediții de campionat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro