Reacția Nadiei Comăneci după ce a aflat de moartea lui Dan Grecu

Reacția Nadiei Comăneci după ce a aflat de moartea lui Dan Grecu
Foto: MEDIAFAX FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Grecu s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani, iar la scurt timp de la tragicul eveniment Nadia Comăneci a postat un mesaj pe rețelele de socializare.

Legendarul gimnast român, supranumit „Stăpânul inelelor”, a decedat joi, 12 decembrie. Dan Grecu a fost primul gimnast român care a obținut o medalie de aur pentru România la această disciplină sportivă. De-a lungul carierei a adunat numeroase medalii, iar cea mai importantă rămâne medalia de Aur la Montreal 1976. Sportiva română care a scris istorie la acea ediție a Jocurilor Olimpice a transmis un mesaj pe rețelele de socializare imediat ce a aflat de decesul fostului mare sportiv.

Mesajul transmis de „Zeița de la Montreal” după decesul lui Dan Grecu

Nadia Comăneci a participat, în 1976, alături de Dan Grecu la Jocurile Olimpice de la Montreal, acolo unde ambii au cucerit medalii de aur la gimnastică artistică. La acea ediție, Nadia Comăneci devenea prima sportivă care a obținut un 10 perfect și nu a uitat de colegul alături de care a scris istorie pentru România.

„RIP (Rest in peace / tr. Odihnește-te în pace), dragă Dan, #dangrecu”, a scris Nadia Comăneci la o postare pe Instagram alături de fotografia legendarului gimnast în timp ce executa un exercițiu la aparatul la care a scris istorie.

Foto: Instagram/Nadia Comăneci

Dan Grecu, sportiv de renume la nivel mondial: performanțe greu de egalat 

Dan Grecu a participat la 9 ediții ale Jocurilor Olimpice (3 ca sportiv, 3 ca antrenor, 3 ca arbitru internațional). A fost primul campion mondial la gimnastică din România, în 1974, la Varna, Bulgaria. A fost primul gimnast român medaliat la Campionatele Europene, argint în 1973, la Grenoble.

În 1976, a cucerit bronzul la Montreal, iar patru ani mai târziu a pus stop carierei competiționale din cauza unei acidentări suferită la Jocurile Olimpice de la Moscova. A continuat să creeze campioni, din postura de antrenor. Alături de echipa masculină de gimnastică a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial din 1995, medalia de bronz la Jocurile Olimpice din 2004 și medalia de aur la Campionatele Europene din 2002 și 2004.

„Am participat la 9 ediţii ale Jocurilor Olimpice, 3 ca sportiv, 3 antrenor şi 3 ca arbitru internaţional. Văd în sală sportivi de-ai mei care au realizat rezultate de excepţie şi cărora le mulţumesc. Gimnastica a fost viaţa mea. Am făcut totul pentru a demonstra că talentul este sub muncă. Lucru demonstrat şi de Marian Drăgulescu, cel care a concurat până la 41 de ani”, a declarat acum 9 luni Dan Grecu.

Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
O mai ții minte pe Maria Olaru? Cum arată acum fosta campioană de la Sydney și prin ce dramă a trecut
O mai ții minte pe Maria Olaru? Cum arată acum fosta campioană de la Sydney și prin ce dramă a…
Față în față cu istoria! Spaniolii au anunțat de cine depinde transferul lui Andrei Rațiu la Real Madrid
Față în față cu istoria! Spaniolii au anunțat de cine depinde transferul lui Andrei Rațiu la Real Madrid
Vacanța de vară, mai scurtă! Veste ȘOC pentru acești elevi
Vacanța de vară, mai scurtă! Veste ȘOC pentru acești elevi
Fabrizio Romano a făcut anunțul despre Dennis Man!
Fabrizio Romano a făcut anunțul despre Dennis Man!
Bomba zilei în Superliga! Neluţu Varga are pe masă o ofertă de 6.000.000 de euro pentru transferul lui Louis Munteanu
Bomba zilei în Superliga! Neluţu Varga are pe masă o ofertă de 6.000.000 de euro pentru transferul lui Louis Munteanu
S-a aflat numele echipei cu care a semnat Luis Phelipe! Unde va evolua fotbalistul brazilian cedat de FCSB
S-a aflat numele echipei cu care a semnat Luis Phelipe! Unde va evolua fotbalistul brazilian cedat de FCSB
Fosta iubită a lui Pițurcă, de nerecunoscut la 49 de ani! Operațiile estetice au schimbat-o total pe Vica. Mulți s-au șocat când au văzut-o
Fosta iubită a lui Pițurcă, de nerecunoscut la 49 de ani! Operațiile estetice au schimbat-o total pe Vica. Mulți s-au…
La 14 ani de la divorț, Irinel Columbeanu RUPE tăcerea despre Monica Gabor: 'Îmi pare rău'
La 14 ani de la divorț, Irinel Columbeanu RUPE tăcerea despre Monica Gabor: 'Îmi pare rău'
BANCUL ZILEI. Ştrulă: -Salut, unde te-ai bronzat? Bulă: -Pe plajă la nudiști
BANCUL ZILEI. Ştrulă: -Salut, unde te-ai bronzat? Bulă: -Pe plajă la nudiști
Dosarul Caracal s-ar putea redeschide. Mama Luizei a solicitat localizarea telefonului pe care îl avea fiica sa în ziua dispariţiei
Dosarul Caracal s-ar putea redeschide. Mama Luizei a solicitat localizarea telefonului pe care îl avea fiica sa în ziua dispariţiei
A fost găsită o MEGASTRUCTURĂ în spațiu! Este incredibil de extinsă
A fost găsită o MEGASTRUCTURĂ în spațiu! Este incredibil de extinsă
O nouă dramă pentru văduva lui Helmut Duckadam. Alexandra şi-a strigat durerea imensă: Dumnezeu sa te primească în Împărăția Sa
O nouă dramă pentru văduva lui Helmut Duckadam. Alexandra şi-a strigat durerea imensă: Dumnezeu sa te primească în Împărăția Sa
E știrea începutului de an! Gabi Bădălău s-a combinat cu Ema Uta! S-au ”izolat” 4 zile într-un apartament din Floreasca
E știrea începutului de an! Gabi Bădălău s-a combinat cu Ema Uta! S-au ”izolat” 4 zile într-un apartament din Floreasca
Verdict pentru Călin Georgescu. CEDO respinge cererea de măsuri provizorii privind anularea alegerilor prezidențiale din România
Verdict pentru Călin Georgescu. CEDO respinge cererea de măsuri provizorii privind anularea alegerilor prezidențiale din România
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Noua consolă Nintendo Switch 2. Cum arată și când va fi lansată?
Noua consolă Nintendo Switch 2. Cum arată și când va fi lansată?
Un cunoscut fotbalist care îşi termină suspendarea pentru dopaj îşi caută echipă
Un cunoscut fotbalist care îşi termină suspendarea pentru dopaj îşi caută echipă
Scoți mașina din viteză la semafor? Greșeli frecvente și cum le poți evita
Scoți mașina din viteză la semafor? Greșeli frecvente și cum le poți evita
Doinița Oancea se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă
Doinița Oancea se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă
×