Protestul unic în România, „Liber să fiu ultra”, a avut punctul culminant la meciul România – Liechtenstein. Ce galerii au participat, mesajele şi comunicatul ultraşilor

Protestul unic în România, „Liber să fiu ultra”, a avut punctul culminant la meciul România - Liechtenstein. Ce galerii au participat, mesajele şi comunicatul ultraşilor
  • Publicat:

Majoritatea galeriilor din ţară au participat la protestul comun al ultraşilor, care s-a desfăşurat cu prilejul partidei amicale România – Liechtenstein, pe stadionul „Steaua”, ultima a tricolorilor înainte de EURO 2024.

Ultraşii din România au luat poziţie în ultima perioadă faţă de abuzurile la care sunt supuşi constant şi care s-au înteţit în ultima perioadă, protestând meci de meci în ultimele luni ale sezonului, indiferent de eşalonul în care s-au desfăşurat partidele.

„Liber să fiu ultra”, la meciul România – Liechtenstein

Arestarea liderilor galeriei Rapidului a declanşat revolta fanilor. Şi-au făcut publice ofurile prin scandări, mesaje, unul fiind comun în toate peluzele: „Liber să fiu ultra”.

Punctul culminant al acţiunii comune, cel puţin pentru acest sezon, l-a reprezentat meciul amical al naţionalei, unde galeriile şi-au dat întâlnire, atât pentru a-i încuraja pe tricolori, dar şi pentru a-şi striga deznădejdea.

Galerii rivale, dar solidare la protestul ultraşilor din toată România

Fie că a fost vorba de galerii înfrăţite, ori duşmani de-o viaţă sau de dată recentă, ultraşii au lăsat deoparte orgoliile, s-au solidarizat şi au solicitat împreună „libertate pentru suporteri”, iar liderii chiar s-au fotografiat braţ la braţ, în tricourile echipelor pe care le susţin.

Peluza Nord Craiova a avut o reprezentare de peste 150 de ultraşi. Nu au lipsit nici rivalii lor din Bănie, suporteri ai FCU Craiova.

Reprezentare masivă au avut galeriile importante, Sud Steaua, Sud Dinamo, Peluza I Ilie Oană și Peluza Latină – Petrolul, UTA, Peluza Marină – Farul, Peluza Şepcile Roşii – „U” Cluj, dar şi multe alte galerii din ţară, în efectiv mai redus, dar care au spus „prezent”. Toate au scandat împreună împotriva abuzurilor, au solicitat respect şi libertate.

Câteva dintre mesajele afişate la protestul comun al ultraşilor: „Într-un stat care dezamăgește la fiecare pas, să fim Liberi și Ultrași e tot ce ne-a mai rămas”, „ULTRAS divizați de culori, dar uniți de valori, LIBERI vrem să fim, voi ne considerați infractori”.

Ultraşii au emis şi un comunicat comun, semnat „Grupurile Ultras din România”, pe care l-au transmis inclusiv tuturor publicaţiilor importante de peste hotare:

„În lumina evenimentelor recente care au impactat profund comunitatea Ultra’ din România, este imperativ să ne unim și să ne facem auzite vocile!

Am dori să oferim un context pentru scena internațională Ultras, care ar putea să nu fie pe deplin conștientă de ce s-a întâmplat recent în România. În ultimii ani, autoritățile române s-au angajat într-o serie de abuzuri de putere, culminând cu arestarea liderului Peluza Nord – Rapid București, alături de membri de la Peluza Sud Steaua, Peluza Sud Dinamo și alte grupări Ultras din toată țara. Aceste autorități tratează suporterii ca pe niște infractori, sparg uși dimineața devreme și arestează persoane în fața familiilor lor, traumatizându-le copiii pe viață. S-ar putea să vă întrebați: ce au făcut acești oameni pentru a merita un astfel de tratament? În cazul arestărilor de la Rapid București, problema a fost în primul rând utilizarea pirotehniei. În România, este ilegal deținerea și folosirea materialelor pyro pe stadioane. Acest lucru este tratat ca o faptă penală gravă, cei găsiți vinovați riscând pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Rădăcinile acestei probleme datează din 2008, odată cu adoptarea Legii 4/2008, cunoscută sub numele de „Legea Dragomir”, care prevede sancțiuni pentru suporterii care provoacă „tulburări în timpul competițiilor sportive”. De atunci, grupurile Ultras au organizat numeroase proteste, dar nimic nu s-a schimbat. Situația s-a înrăutățit chiar, cu un număr tot mai mare de abuzuri alimentate de această lege.

Exemple de abuzuri:

Fanii sunt bătuți fără să provoace, fanii sunt gazaţi fără motiv, fanii sunt identificaţi forţat la intrările în stadion și supuși unei supravegheri constante, fanii sunt arestați pentru folosirea materialelor pirotehnice, fanii sunt percheziţionaţi excesiv la intrarea pe stadioane, inclusiv percheziții personale invazive fără nicio suspiciune rezonabilă. Să fii obligat să-ți dai jos hainele și să fii atins la organele genitale este degradant și inacceptabil. Fanii sunt reținuți pentru perioade prelungite fără a fi informați despre motivele reținerii lor. Fanilor li se interzice asistența medicală după ce au fost răniți de acțiunile poliției. Fanii sunt hărțuiți și abuzați atât verbal, cât și fizic de către oamenii legii.

Recent, Poliția Română a efectuat o amplă anchetă, ascultând convorbiri telefonice dintre suporteri. Această operațiune a avut parte de resurse masive și a fost invazivă. În multe țări, este aproape nemaiauzit ca poliția să prezinte în instanță transcrieri ale conversațiilor telefonice private și imagini de supraveghere de pe stradă pentru a demonstra modul în care oamenii au coordonat un spectacol pirotehnic. Totuși, exact așa s-a întâmplat în cazul arestărilor Rapid București, ducând la etichetarea grupurilor Ultras drept „grupuri infracționale organizate”.

Suntem ultrași, nu criminali! Credem cu tărie că Poliția Română ar trebui să își redirecționeze eforturile și resursele către abordarea problemelor reale din această țară, precum eradicarea corupției politice.

La meciul amical dintre România și Liechtenstein, toate marile grupări Ultras din România s-au unit pentru a transmite un mesaj clar autorităților: „Free to be Ultra”. Acesta a fost momentul nostru să demonstrăm solidaritatea și puterea pe Ultrașilor din România.

Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când ar putea fi învestit Guvernul Bolojan – surse
Când ar putea fi învestit Guvernul Bolojan – surse
Doliu în PNL! Eugen Iliescu a murit după o intervenție chirurgicală, la un spital din Capitală
Doliu în PNL! Eugen Iliescu a murit după o intervenție chirurgicală, la un spital din Capitală
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut…
Încă o echipă din Superliga pe stadionul „Arcul de Triumf”! Cu cine va împărți Dinamo arena
Încă o echipă din Superliga pe stadionul „Arcul de Triumf”! Cu cine va împărți Dinamo arena
Ianis Hagi poate semna cu o echipă ce va evolua în Europa League! Internaţionalul român este liber de contract după despărţirea de Rangers
Ianis Hagi poate semna cu o echipă ce va evolua în Europa League! Internaţionalul român este liber de contract după…
Cel mai scurt mandat! Selecţionerul care a stat un singur meci pe banca României la Cupa Mondială şi premiera sa la echipa naţională | SPECIAL
Cel mai scurt mandat! Selecţionerul care a stat un singur meci pe banca României la Cupa Mondială şi premiera sa…
Ce face și cum arată Leticia Calderon, la 56 de ani. „Esmeralda” este de nerecunoscut la 27 de ani de la telenovela care a făcut-o celebră
Ce face și cum arată Leticia Calderon, la 56 de ani. „Esmeralda” este de nerecunoscut la 27 de ani de…
Doliu URIAȘ! A MURIT Iliescu în urmă cu puțin timp....România este în STARE DE ȘOC
Doliu URIAȘ! A MURIT Iliescu în urmă cu puțin timp....România este în STARE DE ȘOC
BANCUL ZILEI. Bulă: – Bubulino, nu-ți mai ascunde amantul în cămară!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Bubulino, nu-ți mai ascunde amantul în cămară!
Care sunt preţurile în Mamaia în comparaţie cu Eforie Nord. De la 100 lei şezlongul la 35 de lei
Care sunt preţurile în Mamaia în comparaţie cu Eforie Nord. De la 100 lei şezlongul la 35 de lei
Kryptonita lui Superman EXISTĂ cu adevărat pe Pământ
Kryptonita lui Superman EXISTĂ cu adevărat pe Pământ
Avem un pact. Valentina Pelinel a dezvăluit secretul mariajului cu Cristi Borcea. Cum l-a “cuminţit” pe milionarul român
Avem un pact. Valentina Pelinel a dezvăluit secretul mariajului cu Cristi Borcea. Cum l-a “cuminţit” pe milionarul român
Localitatea din România în care NICIUN elev nu a luat Bacalaureatul anul acesta. Câți elevi s-au prezentat
Localitatea din România în care NICIUN elev nu a luat Bacalaureatul anul acesta. Câți elevi s-au prezentat
Codul Rutier 2025. Interzis pe parbriz. Iei amendă de 1.800 de lei și rămâi fără certificatul de înmatriculare
Codul Rutier 2025. Interzis pe parbriz. Iei amendă de 1.800 de lei și rămâi fără certificatul de înmatriculare
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Electronic Arts a anulat acest joc. Studioul producător a fost închis
Destinații în Grecia fără feribot. Insule din Grecia unde să mergi cu mașina în vacanță
Destinații în Grecia fără feribot. Insule din Grecia unde să mergi cu mașina în vacanță
S-au afișat notele de la BAC 2025! Află primul rezultatele de anul acesta. Model de cerere pentru vizualizarea lucrării sau pentru contestație
S-au afișat notele de la BAC 2025! Află primul rezultatele de anul acesta. Model de cerere pentru vizualizarea lucrării sau…
×