Acasa » Diverse » Prima reacție a lui Marius Lăcătuș după moartea lui Vasile Ardeleanu. „Am încercat să-l ajut cât am putut”

Prima reacție a lui Marius Lăcătuș după moartea lui Vasile Ardeleanu. „Am încercat să-l ajut cât am putut”

Alexandru Vălu
Prima reacție a lui Marius Lăcătuș după moartea lui Vasile Ardeleanu. „Am încercat să-l ajut cât am putut”
Foto: Sport Pictures

Marius Lăcătuș a avut prima reacție, după moartea lui Vasile Ardeleanu, jucătorul pe care l-a accidentat grav într-un meci Steaua – FCM Bacău din 1999. Ardeleanu s-a stins din viață joi, 16 ianuarie, la vârsta de 51 de ani. După accidentarea groaznică din 1999, fostul jucător al băcăuanilor nu a mai revenit la forma de dinainte și a renunțat la cariera de fotbalist la doar 31 de ani.

De la momentul accidentului nefericit din 1999, viața lui Vasile Ardeleanu a luat o turnură dramatică. Soția l-a părăsit și a plecat să muncească în Italia, a început să fumeze și să ia în greutate, iar ultimii ani i-a petrecut în satul Cârligi, din comuna Filipești, județul Bacău.

Prima reacție oferită de Marius Lăcătuș după moartea lui Vasile Ardeleanu: „Am încercat să-l ajut cât am putut”

Fostul mare jucător al Stelei, Marius Lăcătuș, cel care l-a accidentat pe Vasile Ardeleanu, a oferit o primă reacție după vestea morții fulgerătoare a jucătorului care evolua pentru FCM Bacău la momentul tragicului accident din urma căruia s-a ales cu o dublă fractură transversală de tibie şi peroneu şi rupere de ligamente, care l-a determinat să se retragă destul de devreme din fotbal.

„Vă dați seama, ce poți spune în asemenea momente… Sunt momente grele, Dumnezeu să-l odihnească! Păcat, era un om bun. Când dispare cineva la vârsta pe care o are nu are decât să-ți pară rău. Niciun sportiv nu cred că are intenția de a accidenta pe cineva. Exclus.

A fost o situație nefericită. Am încercat să-l ajut cum am putut, dar, din păcate, perioada de recuperare pe care a avut-o nu cred că a fost cea mai bună. Erau alte vremuri, era cu totul și cu totul altceva”, a spus Lăcătuș, potrivit sportpesurse.ro.

A murit Vasile Ardeleanu, jucătorul lui FCM Bacău accidentat de Marius Lăcătuș în 1999

Vasile Ardeleanu, jucătorul lui FCM Bacău accidentat de fosta glorie a Stelei, Marius Lăcătuș în 1999, a decedat la vârsta de 51 de ani. Vestea a fost dată de Radu Ciobanu, căpitanul formației băcăuane și fost coleg cu Vasile Ardeleanu pe contul său de Facebook. Ardeleanu a declarat într-un interviu acordat ProSport în 2023 că nu a fost supărat pe legenda Stelei și a mărturisit că nu și-a mai amintit mare lucru din acea seară care i-a schimbat radical viața.

„Trăiesc de pe o zi pe alta. Nu mă mai interesează nimic în afară să am grijă de mama. Toți ajungem în pământ.

„În primul rând, n-ar fi trebuit să joc în acea partidă, dar am intrat fiindcă Gireadă răcise. Înainte de meci, Halagian m-a tras deoparte și m-a avertizat că Lăcătuș va încerca să mă scuipe, să mă înjure, să mă provoace. În fine, eram undeva în margine, aproape de centrul terenului, am vrut să protejez o minge și mi-am înfipt piciorul în pământ. Cuiele de la ghete erau destul de mari, s-au prins serios în gazon. Iar Lăcătuș a venit direct deasupra gleznei. Poc!

(n.r. ai auzit pocnitura?) Au auzit-o și oamenii din tribună. Eu ce s-o mai aud? Am vrut să mă ridic să-l iau la bătaie pe Lăcătuș, dar, când am dat să mă scol, piciorul meu făcea balanga-dalanga. Pleca într-o parte în jambier.

Habar n-am de nicio durere, că m-am trezit direct în Salvare! Doar înainte să iasă mașina din stadion mă cam deranja piciorul, pentru că se freca acolo os pe os. Ne-am învârtit puțin, șoferul nu găsea ieșirea. Marele meu noroc a fost însă că fractura n-a produs așchii. Altfel, stăteam mai mult, poate nu mai jucam deloc după accident”, a spus Ardeleanu.

Parteneri
Țara care îți dă banii înapoi dacă stai în ambuteiaj. Regula intră în vigoare de azi
Mediafax
GESTUL făcut de soția polițistului Ciprian Verdeș, după ce fiul lor l-a înjunghiat mortal. Ți se rupe sufletul! 😢 💔
Cancan.ro
Presa maghiară anunță un posibil blackout în România. Cât de real este pericolul și ce capcană ascunde iarna viitoare
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este Claudia Dumitru, femeia care i-ar fi cucerit inima lui Rareș Cojoc după divorțul de Andreea Popescu? E cunoscută în lumea mondenă
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Psiholog: – Bulă, înainte să începem terapia, o singură întrebare mai am!
Râzi cu lacrimi
Oamenii de știință au descoperit un virus gigantic care se reproduce într-un mod complet unic
Descopera.ro
ULTIMELE cuvinte rostite de polițistul Ciprian Verdeș, înainte să fie ucis de propriul său fiu 😲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
Dacia plătește chiar și 200.000 de lei angajaților care își dau demisia
Promotor.ro