Claudiu Keșeru a renunțat la fotbal spre finalul anului trecut, iar acum a revenit la FC Bihor, fiind și un om de afaceri de succes.
Fostul jucător al naționalei României a investit milioane de euro și se mândrește cu faptul că a pierdut puțini oameni în cei șapte ani de când și-a deschis afacerea.
ProSport a fost pe urmele afacerii fostului fotbalist, de care au aflat toți orădenii. Keșeru și-a deschis un minihotel, având și piscină cu bar, restaurant, sală de evenimente și un spațiu pentru nunți și petreceri în aer liber. Ideea i-a venit atunci când a mers la o nuntă la Hunedoara.
„SOLAY a fost fondat de către oameni cu aceleași idei, oameni care împărtășesc o pasiune pentru călătorii și explorare. Atunci când iti organizezi un eveniment la noi, sau vrei sa iti rezervi camera la noi, este garantat că vei avea o experiență extraordinară”, este prezentată afacerea lui Keșeru.
„Este deschis din 2017. Se ridică (n.n. investiție de milioane de euro), am investit câteva, dar nu vreau să dau cifre exacte. Mi-a venit ideea atunci când am fost la Hunedoara, la nunta unui prieten apropiat din Franța. Am văzut ceva asemănător, era mult mai rustic. Ulterior, mi-a rămas în minte. Iar când am început să lucrăm aici, mi-am dorit să-l duc la un alt nivel, încât să creez un context în care lumea simte că este prețul corect și calitatea superioară”, a recunoscut Keșeru, într-un interviu special acordat pentru ProSport la Oradea.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2FKeseru-interviu-ProSport-1400x933.jpg)
Claudiu Keșeru, în timpul interviului acordat pentru ProSport la Oradea
Claudiu Keșeru se mândrește cu faptul că angajații i-au rămas fideli, în ciuda problemelor cu care ne-am confruntat mai ales în pandemia de COVID-19.
Nu puține sunt momentele în care Keșeru privește spre trofeele importante pe care le-a cucerit ca fotbalist, acestea fiind prezente la Solay. De asemenea, aici a adus și tricourile în care a realizat performanțe notabile.
„Am încercat să aduc toate principiile mele ca om, să le aduc aici în business, în colectiv. Am oameni care sunt aici de cinci-șase-șapte ani, chiar de când s-a deschis. Îmi place să existe continuitate cu oameni de valoare. Nu m-am focusat pe recuperarea investiției.
Am modernizat mereu. Nu am așteptat să intre pe un trend descendent ca să renovez. E puțin cam târziu atunci când o faci în acel moment. Am încercat să fac lucrurile treptat, până când ajung așa cum îmi doresc eu. Cu aceste construcții existente, sunt aproape de nivelul maxim pe care mi l-am dorit”, a subliniat Keșeru, care a jucat ultima oară pentru bulgarii de la Cherno More.
Am încercat să le arăt oamenilor mei că sunt respectați. Să le asigur niște venituri care să le poată permită să rămână… și au rămas. Am pierdut foarte puțini oameni în pandemie, adică nu mi-au plecat mulți” – Claudiu Keșeru, despre pandemia de COVID-19