OZN-ul din Brașov, noua Sală Polivalentă, în care se investesc 73.000.000 de euro, e aproape gata: „Suntem într-o fază avansată”

Andrei Ducman
OZN-ul din Brașov, noua Sală Polivalentă, în care se investesc 73.000.000 de euro, e aproape gata: „Suntem într-o fază avansată”
Foto: Captura de ecran Facebook / @Primaria Municipiului Brasov

O nouă sală polivalentă este aproape gata de recepție în România, într-unul dintre orașele istorice ale țării. Construcția din Brașov a costat 73.000.000 de euro, este într-o fază avansată, iar municipalitatea ar putea să-i dea drumul în curând.

În una dintre vizitele sale la șantierul Sălii Polivalente din Brașov, George Scripcaru a oferit detalii despre statusul actual al lucrărilor proiectului de 73.000.000 de euro. Conform edilului, 70% din întregul plan s-a efectuat cu brio, urmând să fie gata curând.

„Zona asta se va dezvolta foarte mult și foarte frumos”

Prezent pe șantier, primarul municipiului Brașov a discutat despre ce urmează pentru marele proiect din orașul istoric al țării. Edilul crede că proiectul mai are doar 30% până la recepție, iar cetățenii se vor putea bucura curând de noua construcție.

„În această perioadă, se lucrează intens la asfaltarea zonelor exterioare, iar echipele de muncitori acționează la capacitate maximă pentru ca lucrările să fie finalizate cât mai curând.

În paralel, se montează panourile din policarbonat care vor asigura izolarea clădirii, astfel încât pe timp de iarnă lucrările să poată continua în interior. Tot aici se amenajează și viitoarea scenă în aer liber, parte integrantă a complexului, un spațiu modern destinat evenimentelor culturale și sportive, în funcție de sezon și condițiile meteo.

Proiectul Sălii Polivalente reprezintă una dintre cele mai importante investiții pentru comunitatea brașoveană – un centru modern, dedicat performanței sportive, culturii și vieții publice a orașului.

Zona asta se va dezvolta foarte mult și foarte frumos în următoarea perioadă. Acum câteva săptămâni am băgat canalizarea pluvială, canalizarea menajeră. Deci, compania Apa și-a făcut treaba aici ca etapă de rețelistică.

Venim acum cu partea de infrastructură de drum, suntem la al doilea strat de asfalt, urmează al treilea, și practic creăm legătura de la intrarea dinspre șoseaua Cristianului, Calea Făgărașului, cu accesibilitate înspre sala polivalentă, care face legătura cu Strada Mică”, a scris Primăria Municipiului Brașov pe social media.

Proiectul noii Săli Polivalente din Brașov, unul modern multisport

Conform edilului, proiectul conține și o scenă exterioară, acolo unde se vor putea organiza concerte, ori evenimente culturale de anvergură, în aer liber. George Scripcaru a oferit detalii despre cum merg lucrările și la această parte a noii construcții.

Până se răcește vremea o să avansăm și cu infrastructura pentru scenă, cea exterioară, care va putea să fi utilizată pentru evenimente în aer liber, sportive, sociale, culturale. Suntem într-o fază bună, avansată chiar. După ce trecem de etapa de șantier, amenajăm și pentru riveranii sălii polivalente, care vor fi privilegiați pentru că vor fi într-un loc foarte bun, foarte plăcut”, a mai spus edilul Brașovului.

Conform datelor din proiect, noua construcție va avea o capacitate de 10.059 locuri, cu infrastructură de top, pentru evenimente multisport. Aici se vor putea organiza evenimente sportive, dar și culturale. Pe acoperiș se vor găsi panouri fotovoltaice pentru a asigura energia, iar parchetul este unul demontabil, perfect pentru multiple sporturi. Cel mai probabil, întregul proiect va fi gata în prima jumătate a anului viitor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Elizabeta Samara, revenire ratată spectaculos la WTT Champions Macao
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania