Sabrina Voinea, una dintre gimnastele românce care s-a luptat pentru medalie la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, a fost văzută într-o postură neașteptată. În vârstă de 18 ani, sportiva a participat ca model la Săptămâna Modei de la București.
Una dintre cele mai apreciate tinere sportive din România, Sabrina Voinea a impresionat la un eveniment de modă din București. La doar un an distanță de când a acuzat că i-a fost „furată” medalia de bronz de la proba de sol, gimnasta își continuă cariera, dar se gândește la o reprofilare profesională pe viitor.
Sabrina Voinea recunoaște că se gândește deja la ceea ce va face după ce va renunța la cariera în gimnastică. Sportiva spune că momentan vrea să se focuseze pe concursurile la care va participa, apoi va lua în calcul o carieră în actorie.
„M-am gândit la asta (n.r. actorie), dar acum încerc să pun la punct la gimnastică, să-mi meargă bine concursurile, iar în viitor să mă fac actriță”, a declarat Sabrina Voinea, conform celor de la TVR Info. Nu doar Sabrina Voinea a participat la eveniment, ci și o altă sportivă.
Simona Radiș, o multiplă medaliată olimpic la canotaj, a fost și ea prezentă la Săptămâna Modei de la București. Cele două sportive au defilat pe podiumul evenimentului, care a fost organizat la o piscină de lux din Capitală, sub prezența a câtorva sute de oameni.
Sportivele Simona Radiș și Sabrina Voinea au schimbat podiumul de premiere cu cel de modă la Bucharest Fashion Week. https://t.co/bxaddAIRID pic.twitter.com/7eyxtgO9ya
— TVR Info (@StirileTVR) July 23, 2025
Acum doar un an, Sabrina Voinea făcea parte din delegația României de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Sportiva a participat la proba de gimnastică la sol, acolo unde a fost prinsă într-o controversă uriașă. Românca nu a obținut medalia de bronz din cauza unei depunctări, deși probele arată că a fost depunctată injust.
Românca și-a executat exercițiul cu brio, apoi a fost depunctată pentru că ar fi ieșit din spațiul delimitat. Reluările au arătat că nu s-a întâmplat acest lucru, deși unghiul părea înșelător. Deși a depus contestație, decizia nu s-a schimbat nici după procesul de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Medalia de bronz a fost câștigată inițial de Jordan Chiles, după contestația depusă, dar a fost deposedată de medalie după contestația altei gimnaste românce, Ana Bărbosu, care și-a câștigat medalia tot la TAS. Sportiva noastră a demonstrat că echipa americanei a depus contestație după termenul reglementat, astfel că a fost „retrogradată” pe poziția 5.