Ex-atacant al Oțelului, Dănuț Oprea, 50 ani, trăiește de circa un deceniu și jumătate peste Prut, unde a devenit unul dintre pilonii federației de la Chișinău. Este directorul tehnic al FMF și șeful Școlii de Antrenori, la care o pleiadă de foști jucători români apelează în căutarea licențelor mai greu accesibile la București. Într-o discuție deschisă cu Prosport, el scanează inclusiv cariera sa de jucător: ”N-am fost albi în cerul gurii la Oțelul”. Admite că trupa rebelă a Galațiului lui Marius Stan și Meme Stoica intrase și ea în circuitul Cooperativei: ”Veneau ordine de sus de tot, n-aveai ce să faci”. Povestește cum Zotta i-a blocat transferul la Rapid și descrie felul în care-l monitorizează azi pe elevul Pintilii de la Chișinău: ”E un lider, vin la antrenamentele lui de la FCSB”.
ProSport: Domnule Oprea, cum ați ajuns să lucrați în Moldova?
Dănuț Oprea: E o poveste lungă. Eram secundul lui Isăilă la Brașov și m-am înscris la un doctorat la Chișinău. Am venit la cursuri, am început să antrenez aici, am preluat pe Rapid Ghidighici și așa s-a legat istoria mai departe: naționalele U19 și U21, la club, lector la Școala de Antrenori, până la postura actuală. Am lucrat la toate nivelurile, în Moldova am crescut alături de colegii din jurul meu, cu care formăm o echipă managerială tânără și harnică.
Ați prins și o finală de Cupă ca antrenor, în 2013, cu Veris Chișinău, ați pierdut, la fel cum ați pățit cu Oțelul, în calitate de jucător, în 2004, 0-2 cu Dinamo. N-ați avut lipici la trofeul ăsta!
Așa este! Cu Galațiul devenisem coșmarul celor mari în campionat, dar în Cupă ne-am împotmolit la linia de sosire. Iar cu Veris am fost la un pas să învingem, fiind o echipă de ligă secundă, promovată în acea vară în prima divizie. Am condus cu 2-1 în prelungiri până prin minutul 115, am fost egalați și am pierdut la penalty-uri. Neșansă!
La Sheriff – Farul 3-0, cu un ochi am plâns, fiindcă am jucat și la Constanța, cu celălalt am râs, pentru campioana Moldovei, care trage după ea tot fotbalul din țară. Aduce bani și pentru celelalte cluburi prin fondurile de solidaritate, care ajută în zona juvenilă. Nu cred că s-a pus vreun moment problema echipei care se califică”, Dănuț Oprea pentru Prosport
Aveți în prezent mai mulți români la cursurile pentru licența A: Pintilii, Săpunaru, Herea, Bălașa. A devenit o modă să faci Școala de Antrenori la Chișinău din cauza neobligativității de a prezenta diploma de bacalaureat.
Lucrurile sunt clare. În Moldova, cu câțiva ani în urmă, după 11 clase puteai intra direct la facultate. Prin urmare, nu puteam să solicităm diploma, dacă legislația și mecanismele naționale erau de așa natură. Dar n-ar trebui să facem un caz din asta. Inclusiv la Centrul de Formare a Antrenorilor din București s-a instituit o derogare în sensul că nu mai ai nevoie de diploma de bacalaureat dacă ai fost jucător de performanță minimum șapte ani în prima ligă, în orice campionat dintre cele 55 din spațiul UEFA.
În jurul lui Pintilii există foarte multe discuții vizavi de statutul lui la FCSB și modul în care driblează regulile. Ați discutat cu el pe această temă?
Am avut discuții cu fiecare în parte. Li s-a oferit această șansă în Moldova. Nu poți lua peste noapte licența PRO. ”Pinti” colaborează probabil cu antrenorul principal de la FCSB. Cred că ușor, ușor, acești băieți vor intra în legalitate. Sunt anumite derogări pe care UEFA le face pentru jucătorii de mare performanță, dar, oricum, trebuie răbdare, să respecte regulamentele în vigoare, adică licența PRO pentru prima divizie. Nu grăbim cursurile, avem o structură anume. Licența A durează puțin peste un an, după care este acea pauză de un an între licența A și cea PRO. Nu este obligatoriu să termine în Moldova.
Avem în prezent o grupă foarte bună la licența A, inclusiv cu foști internaționali moldoveni, precum Ciobanu, Gațcan sau Cebotaru de la Petrolul. Nu vreau să trăiesc din comparații cu alte țări, dar vă spun că Moldova are acum o școală bine cotată, serioasă, acreditată la fel ca toate celelalte asociații europene. Diploma e valabilă oriunde”, Dănuț Oprea pentru Prosport
Dar cum îl vedeți pe Pintilii la aceste cursuri?
E un lider, așa cum a fost și ca jucător. Nu vorbește mult, preferă să facă lucruri. E foarte preocupat. Va ajunge un bun antrenor. Am venit și la București să-l urmăresc la câteva antrenamente focusate pe tematicile de la școală. Sunt ședințe de pregătire pe care le poate susține cu o grupă U19 sau cu formația secundă. Nu intervenim la aceste monitorizări peste programul primei echipe, care urmează un anumit ciclu săptămânal. Acolo există un antrenor principal, e altă chestiune. Dar Pintilii e pe drumul cel bun.
Spiritul coleric al lui Săpunaru se simte și la cursuri?
E un tip foarte curios. Pune mereu întrebări, vrea să afle cât mai multe informații. Foarte important e acest workshop, în care dialogăm cu ei, vrem să le aflăm părerile, să le spunem sfaturile noastre. Și Croitoru zicea la un moment dat că avea senzația că știe tot când a venit în Moldova, dar și-a dat seama că, de fapt, nu știe nimic și trebuie s-o ia de la zero.
Cu ce foști colegi de la Oțelul mai țineți legătura?
Cam cu majoritatea! Ne mai sunăm, ne întâlnim. Merg destul de des la Galați, am fost la aproape toate meciurile importante ale Oțelului din ultima vreme. Am trăit momente frumoase acolo timp de 13 sezoane, am format un grup deosebit și am avut parte mereu de un public minunat, care merită pe deplin să aibă echipă în prima ligă.
Un moment plăcut și altul nefericit la Oțelul?
Am avut o echipă foarte frumoasă la Galați, petreceam inclusiv vacanțe împreună. Cine intra în groapa cu lei de pe Dunăre, știa ce-l așteaptă. Iar eu devenisem un fel de armă secretă, în special în mandatul lui Lăcătuș. Cum intram, cum marcam! La polul opus e finala Cupei pierdută cu Dinamo în 2004, când, la 0-0, am ratat și o mare ocazie. Și, de asemenea, retrogradarea, ”salvată” cumva pentru că echipa a rămas în Liga 1 în urma operațiunii de înlouire a celor de la Astra.
Septembrie 1988, Oțelul – Juve 1-0, o victorie epocală, cu Cornel Dinu pe bancă. Erați junior, ați fost în tribună?
Copil de mingi! Fantastic! Am fost în această calitate la multe meciuri în acel sezon. Când auzeai pe culoar țăcănitul crampoanelor pe gresie și simțeai mirosul de Revulsin, îți doreai să ajungi fotbalist. La scurt timp a venit Sdrobiș antrenor și am intrat în grupul tinerilor promovați din propria pepinieră. I-am mai prins în vestiar pe Agiu, Anghelinei, Profir.
Am jucat la Sibiu unul dintre primele meciuri cu nea Nelu Sdrobiș pe bancă. Mi-a zis să vin să-l pup pe chelie dacă dau gol. Am marcat și apoi m-am dus la bancă să execut ordinul”, Dănuț Oprea
Cu Cârțu ați fost aproape de Cupa României din 2004. Cu ce ați rămas din colaborarea cu Sorinaccio?
Cu rigurozitatea și cu ideea că antrenorul e stăpânul vestiarului și punct. Nu lăsa loc de întors la capitolul ăsta. E un lucru pe care trebuie să-i învățăm și noi pe antrenori. Fiecare răspunde de rezultate, așa că, dacă tot ți le asumi, mai bine mori pe mâna ta.
Ce le spuneți antrenorilor vizavi de interacțiunea cu patronii mai dificili?
E o mare calitate să fii diplomat și să te adaptezi, astfel încât să ai o relație bună cu patronul. Să-i dai senzația că el e cel care dictează și le știe pe toate. Poți crea contextul spre a lua deciziile cele mai bune pentru echipă. Dar asta ține de caracterul fiecăruia.
Oțelul și-a format în anii Cooperativei imaginea unui club rebel. Presupun, totuși, că Galațiul n-a fost chiar Ileana Cosânzeana și a mai intrat în anumite jocuri de culise, nu?
N-are nimeni cum să spună că am fost albi în cerul gurii, dar așa era politica acelor vremuri. Oțelul a încercat să-și caute propriul drum și să nu participe la nicio combinație, însă nu se putea fără asta. Veneau ordine de sus de tot și n-aveai ce să faci. Eu la mine, tu la tine, nu cred că a existat vreo echipă care să nu fi intrat în această morișcă. Unii mai mult, alții mai puțin.
Un an spectaculos petrecut la Onești, cu o promovare pe CV și o colaborare cu un președinte exotic, Nicolae Puiu. O experiență inedită?
Un an de vacanță! Totul era plăcere acolo. Veneau bani din toate direcțiile, Rafinăria funcționa, președintele – un om de cuvânt, Dumnezeu să-l odihnească! Dacă băteai palma cu el, nu mai aveai nevoie de niciun contract. Și-a dorit foarte mult să pună Oneștiul pe harta Ligii 1 și a reușit, după ce și-a adus doi-trei jucători cu experiență în sezonul promovării. Fiul meu s-a născut chiar cu două zile înainte de barajul cu Electroputere, care ne-a asigurat ascensiunea în prima divizie.
Sunt reale legendele că la Onești se umbla cu punga cu bani prin vestiar?
Se mai exagerează. Încasam salariile ca angajați la Rafinărie, la fel cum se întâmpla și la Galați cu Combinatul. Trăiam din primele de joc, uneori destul de consistente, mai ales la partidele importante, bineînțeles, la care venea lumea buluc. Mi-aduc aminte că am jucat la ora 11 meciul decisiv cu Astra în Divizia B, iar când am venit la stadion să luăm micul dejun, pe la 7.30, tribunele erau deja arhipline.
Ați jucat în străinătate la Gyor, prima ligă maghiară, și la Dynamo Berlin, a patra divizie germană. Ați mai avut și alte oportunități peste hotare?
Dynamo Berlin era fosta campioană a RDG și-și propuneau cei de acolo să renască acest club. Am mers împreună cu Silvian Cristescu și Joe Panait. Aveam salarii la nivel de Bundesliga, dar, după primul sezon, compania de IT care susținea proiectul a început să scârțâie. Am ratat promovarea în liga a treia, firma a dat faliment, iar Dynamo a intrat în colaps. S-au întâmplat atunci și atentatele din SUA și am revenit la Oțelul chiar în ultima zi de mercato. Aveam aproape 30 de ani, am zis că o să mai am timp să mai prind un contract extern, dar nu s-a mai ivit nicio șansă.
Am avut mereu concurență mare în ofensivă la Oțelul: Ion Viorel, Guriță, Cornea, Cioloboc, Mihalache. Cu ultimul eram cam pe același profil și aceeași alură și tunsoare. Lumea ne confunda de multe ori. Ajunsesem la un moment dat cel mai bun cuplu de atacanți din țară”, Dănuț Oprea pentru Prosport
Cu echipele mari din țară, Steaua, Dinamo, Rapid, n-ați avut povești de dragoste?
Rednic m-a chemat la Rapid, după ce a plecat Pancu. Ne înțelesesem, tocmai îmi făceam bagajele pentru București, dar am primit un telefon de la președinte, Costel Zotta, care mi-a spus că-mi încasez banii doar dacă voi juca minimum 28 de meciuri. Am spus ”stop” în acel moment și am preferat să rămân la Galați. S-a supărat și Rednic.
Regretați alegerea de atunci?
Nu mă uit înapoi cu mânie, dar o părere de rău a existat, fiindcă în anul următor Rapidul a luat titlul, iar Oțelul a retrogradat. Poate se scria altfel istoria carierei mele dacă ajungeam în Giulești. Una peste alta însă, a fost o carieră decentă, bazată pe muncă și seriozitate.
Cum vi se pare Oțelul de azi al lui Dorinel?
O echipă pragmatică și disciplinată, după chipul antrenorului. Mi-ar plăcea să ajungă în play-off, dar le mai trebuie câte ceva pentru acest pas. Va fi cu siguranță o formație care se va lupta însă pentru orice punct, având în spate un public fantastic.
Cum să nu-mi fie dor de viața de fotbalist? Spun tuturor celor de azi să tragă cât mai mult de această carieră, pentru că, după ce vor pune ghetele în cui, vor putea deveni manageri, antrenori, impresari, dar nu se vor mai întoarce niciodată la statutul de fotbaliști profesioniști. Un jucător moare de două ori: întâi când își încheie ativitatea, apoi când îi vine rândul să treacă dincolo”, Dănuț Oprea pentru Prosport
Care e golul care v-a rămas cel mai puternic întipărit pe suflet?
Au fost destule, dar îmi amintesc un gol marcat cu Petrolul, la Ploiești. Ei trăgeau pentru cupele europene, noi să evităm retrogradarea. Am prins un șut fantastic de la 18 m, în vinclu, după o pivotare dintr-o poziție cu spatele la poartă. Jipa apăra la Petrolul. Au sărit colegii să mă felicite până să-mi dau seama că mingea intrase în plasă. Și a mai fost un moment amuzant atunci.
Anume?
M-au întrebat jurnaliștii cum am marcat, dacă am văzut colțul și am ochit direct acolo. Am intrat în jocul lor, am zis că am pregătit totul, am tras în mod voit acolo, dar adevărul era că nu văzusem absolut nimic. Șutasem din intuiție și s-a nimerit să fie un gol spetaculos.
Care e cea mai bună extremă dreapta a lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER