Ioana, moștenitoarea imperiului de miliarde de euro al lui Ion Țiriac, a avut o apariție rafinată la Courchevel, una dintre cele mai renumite și exclusiviste stațiuni de schi din Alpii francezi.
Ioana Țiriac a participat la o plimbare cu sanii trase de câini, iar imaginile postate pe contul său de Instagram, unde are zeci de mii de urmăritori, au fost apreciate de aceștia. Printre cei care au reacționat la postarea Ioanei Țiriac s-a aflat și Simona Halep, fostul lider mondial al tenisului feminin.
Ioana Țiriac, fiica legendarului Ion Țiriac și moștenitoarea imperiului de miliarde de euro pe care l-a construit omul de afaceri român, a avut o apariție rafinată la Courchevel, stațiunea exclusivistă din Alpii francezi. Courchevel este considerată „capitala schiului din lume”, potrivit site-ului oficial, aceasta fiind la mare căutare atât iarna, cât și vara.
Unica fiica a lui Ion Țiriac a postat pe contul său de Instagram trei fotografii „de poveste”, după ce a participat la o plimbare cu sania trasă de câini, o activitate apreciată de iubitorii de aventuri hibernale, iar imaginile sale au primit reacții din partea urmăritorilor pe care îi are în social media.
„Regina gheții”, „Uimitoare, iubire”, „Superbă” sunt doar câteva dintre comentariile pe care Ioana Țiriac le-a primit din partea acestora, în timp ce alții au rămas fără cuvinte și au comentat doar prin intermediul emoticoanelor.
Ioana (28 ani) este fiica pe care Ion Țiriac o are din relația cu Sophie Ayad, jurnalista cu origini egiptene, de la care a și moștenit frumusețea răvășitoare. Cei doi mai au un fiu, Karim (27 de ani). De asemenea, Ion Țiriac mai are un fiu, pe Ion Alexandru (49 de ani), care a fost căsătorit cu Ileana Lazariuc, iar până de curând s-a aflat într-o relație cu Sorana Cîrstea, locul 32 WTA.
Potrivit clasamentului Forbes, în timp real, Ion Țiriac este al treilea cel mai bogat român din lume (locul 1.764), cu o avere estimată la 2,3 miliarde de dolari. Printre afacerile pe care legenda tenisului mondial le are se numără cele din domeniul imobiliar, auto, bancar și asigurări.
În acest top, cei dinaintea lui Țiriac sunt doi informaticieni, Ioan Stoica și Matei Zaharia (ambii pe locul 1.084), co-fondatorii companiei Databricks, fiecare cu câte o avere estimată de 3,9 miliarde de dolari.
România mai are încă trei reprezentanți în acest clasament, proprietarii Dedeman – frații Pavăl, Dragoș (locul 1.894, cu 2,1 miliarde de dolari avere estimată) și Adrian (locul 2.568, cu 1,4 miliarde de dolari avere estimată), respectiv Daniel Dines, fondatorul companiei UiPath (locul 2.792, cu o avere estimată de 1,2 miliarde de dolari, în timp real).