Acasa » Diverse » Mogulul încearcă să-și salveze vila de 4.800.000 de euro, după ce firma pe care o avea cu fiica lui a intrat în colaps financiar

Mogulul încearcă să-și salveze vila de 4.800.000 de euro, după ce firma pe care o avea cu fiica lui a intrat în colaps financiar

Andrei Ducman
23 mai 2025, 14:04, Diverse
Mogulul încearcă să-și salveze vila de 4.800.000 de euro, după ce firma pe care o avea cu fiica lui a intrat în colaps financiar
Foto: Profimedia (23.05.2025)

Un mogul încearcă să-și salveze vila impunătoare de 4.800.000 de euro, după ce firma pe care o avea cu fiica lui a intrat într-un colaps financiar greu de gestionat. Fiica acestuia este împreună cu fostul fotbalist al lui Manchester United, Scott McTominay.

Problemele financiare se țin lanț de mulți milionari și miliardari britanici, printre care Jim Ratcliffe, patronul lui United, sau Ashley Reading. Ultimul se vede nevoit să facă eforturi uriașe pentru a-și salva vila de 4.800.000 de euro din calea unui colaps financiar.

Un mogul încearcă să-și păstreze vila de 4.800.000 de euro, după ce a ajuns în colaps financiar

Ashley Reading este un milionar britanic care se vede într-o situație critică financiară. Fiica lui, Cam Reading deține firma Fortress Capital Partners, care este tot mai aproape de faliment. Declinul firmei a început în anul 2023, atunci când datorau milioane de euro unor nume celebre precum Scott McTominay sau Shane Lynch.

McTominay, conform The Sun, ar fi injectat în firmă un capital de 1 milion de lire sterline din propriul buzunar, dar și 1.32 milioane de lire sterline prin firma lui. După ce situația s-a strâmtorat, misiunea lui Ashley și Cam a devenit salvarea vilei în care locuiesc.

Vila valorează 4.800.000 de euro, are șase dormitoare și se află în localitatea Kent. Familia milionarilor nu mai reușește să plătească ratele pentru locuință, astfel că a fost dată în judecată de compania creditoare pentru a fi executați silit.

De ce și-ar putea pierde familia mogulului vila de 4.800.000 de euro

La momentul achiziție, în anul 2022, familia lui Reading a cumpărat locuința impunătoare prin intermediul firmei sale, Rose Cottage Farm Ltd. Aceasta a fost cumpărată după ce milionarul a făcut un împrumut de 2,85 milioane de lire sterline de la compania TFG Capital No. 2 Limited.

Familia a apelat la un artificiu tehnic pentru a o achiziționa prin firmă. Aceștia s-au angajat că nu vor locui în vila impunătoare până la finalizarea plăților împrumutului, ceea ce nu s-a întâmplat.

Judecătorii din Marea Britanie au constatat că familia s-a mutat acolo imediat după ce a fost achiziționată, deși avea alt scop în contract. Doar un an mai târziu de la achiziție, în anul 2023, creditorul dorea să vândă locuința, dar aveau nevoie să în evacueze pe membrii familiei Reading.

Compania creditoare i-a dat în judecată pe membrii familiei Reading pentru că nu au respectat condițiile contractului. Judecătoria din Leeds a decis că milionarul trebuia să elibereze locuința până pe 11 iulie 2024, dar a depus contestație. Până la acest moment, nicio decizie nu a fost pronunțată de judecătorii britanici.