Milionarul Mitică Dragomir, fost parlamentar, știe cine va fi noul premier al României

Milionarul Mitică Dragomir, fost parlamentar, știe cine va fi noul premier al României
Dumitru Dragomir, FOTO ProSport

Dumitru Dragomir este convins că România va avea un nou guvern cu puteri depline în cel mult două săptămâni. Fostul șef al LPF a comentat situația politică actuală și a indicat numele politicienilor care, în opinia sa, au cele mai mari șanse să ajungă premier.

România a intrat în a treia săptămână fără un guvern cu puteri depline, iar negocierile dintre partide nu au dus, până acum, la formarea unei majorități clare care să treacă de votul Parlamentului.

Dumitru Dragomir, despre noul guvern 

Interimatul lui Ilie Bolojan mai poate funcționa aproape patru săptămâni, însă Dragomir crede că situația va fi rezolvată mai repede. Fostul parlamentar a anunțat termenul până la care se așteaptă ca România să aibă din nou un guvern plin.

„Până în 10 iunie avem guvern!”, a spus Dumitru Dragomir la Fanatik.

În privința viitorului premier, Dragomir crede că funcția va fi ocupată de un om politic. Acesta a indicat două nume pe care le vede cu cele mai mari șanse în acest moment. Dragomir a admis că în spațiul public este vehiculat și numele lui Alexandru Nazare, despre care a spus că este susținut de o parte dintre jurnaliști.

„Convingerea mea va fi că premier va fi unul dintre cei doi, Sorin Grindeanu sau Cătălin Predoiu. Văd că o parte din ziariștii buni sunt cu Alexandru Nazare”, a spus fostul șef al LPF.

Varianta revenirii lui Ilie Bolojan în funcția de premier

Fostul politician a vorbit și despre varianta revenirii lui Ilie Bolojan în funcția de premier, dar nu crede că acest scenariu mai este posibil.

„Bolojan nu mai poate fi pus, iar fără PSD și AUR nu se poate face nimic”, a declarat Dragomir.

Acesta este convins că președintele Nicușor Dan va ajunge, mai devreme sau mai târziu, să accepte o formulă de guvernare în care să intre și AUR, partid condus de George Simion.

„Poate că acum nu, dar în viitorul apropiat AUR sigur va fi la guvernare. Iar în toată Europa vor câștiga partidele de genul ăsta”, a mai spus Mitică Dragomir.

În această perioadă, președintele Nicușor Dan este așteptat să cheme din nou partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru o nouă rundă de discuții și negocieri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania