Mircea Lucescu a făcut o serie de dezvăluiri neașteptate despre copilăria sa, după ce a lansat cartea „Mirajul gazonului”.
Selecționerul naționalei României, Mircea Lucescu, a lansat cartea „Mirajul gazonului”, în care sunt expuse mai multe însemnări de-a lungul carierei de jucător, De altfel, „Il Luce” a povestit și dificultățile pe care a fost nevoit să le întâmpine din cauza sistemului în care a fost crescut.
Mircea Lucescu i-a avut alături la lansare pe doi foști colegi de-ai lui, Dănuț Lupu și Ioan Andone, iar antrenorul naționalei României a povestit care era viața lui în copilărie. Mircea Lucescu a subliniat încă o dată vremurile dificile în care a trebuit să lupte pentru visul lui, care, după ani de muncă, a devenit realitate.
În multe din evenimentele care se petreceau în cartea aceasta, eram jucător al lui Dinamo și al echipei naționale. E o carte a devenirii sportive, a unui copil crescut într-un cartier mărginaș al Bucureștiului, Apărătorii Patriei, în condiții foarte grele, dar care și-a propus să răzbească în viață. A fost un vis, n-a fost o obsesie. A fost un vis pe care l-am urmărit pas cu pas, încercând să acumulez permanent în viață ceea ce ar putea să constituie în final și experiența mea de viață, și cea sportivă. Am trecut prin momente foarte grele, dificile. Era foarte greu imediat după război. Cu școala, ar fi trebuit să termin în clasa a 7-a și să mă duc la o școală profesională, dar profesorii mei au fost la tata și l-au convins să mă lase la liceu. În paralel, am început să fac fotbal cu plăcere la 15 ani, la Școala Sportivă. Am ajuns imediat la Dinamo, pentru că eu am considerat că talentul este al celui care muncește mai mult, al celui care își dă absolut toată silința și toată capacitatea lui mentală și emoțională pentru a reuși. Talentul nu vine așa din senin. Poți să ai niște calități, caracteristici care te pot ajuta, ține și de temperament. După care, totul se construiește. Se construiește caracterul, că nu ni-l dă nimeni, noi ni-l construim. Eu am încercat să mă comport încât tot ceea ce făceam să ajute cariera mea sportivă și profesională”, a spus Mircea Lucescu.
În multe din evenimentele care se petreceau în cartea aceasta, eram jucător al lui Dinamo și al echipei naționale. E o carte a devenirii sportive, a unui copil crescut într-un cartier mărginaș al Bucureștiului, Apărătorii Patriei, în condiții foarte grele, dar care și-a propus să răzbească în viață. A fost un vis, n-a fost o obsesie. A fost un vis pe care l-am urmărit pas cu pas, încercând să acumulez permanent în viață ceea ce ar putea să constituie în final și experiența mea de viață, și cea sportivă.
Am trecut prin momente foarte grele, dificile. Era foarte greu imediat după război. Cu școala, ar fi trebuit să termin în clasa a 7-a și să mă duc la o școală profesională, dar profesorii mei au fost la tata și l-au convins să mă lase la liceu. În paralel, am început să fac fotbal cu plăcere la 15 ani, la Școala Sportivă. Am ajuns imediat la Dinamo, pentru că eu am considerat că talentul este al celui care muncește mai mult, al celui care își dă absolut toată silința și toată capacitatea lui mentală și emoțională pentru a reuși.
Talentul nu vine așa din senin. Poți să ai niște calități, caracteristici care te pot ajuta, ține și de temperament. După care, totul se construiește. Se construiește caracterul, că nu ni-l dă nimeni, noi ni-l construim. Eu am încercat să mă comport încât tot ceea ce făceam să ajute cariera mea sportivă și profesională”, a spus Mircea Lucescu.
Printre altele, Mircea Lucescu a spus motivul pentru care a dorit să scrie această carte, care nu era plănuită inițial. „Il Luce” a specificat că erau mai mult viziuni proprii despre cum ar putea să evolueze fotbalul în România, iar majoritatea pasajelor din carte sunt din perioada în care a fost jucător.
Cartea s-a născut așa, din nimic, n-am vrut să scriu o carte. Erau mai mult însemnările mele, așa din când în când, legat de activitatea mea ca jucător. Se încheie pe la sfârșitul carierei mele, multe le-am scris pe la vreo 27 de ani. Am așteptat până în 1981 ca s-o public, înainte de a fi numit antrenor al echipei naționale. Acolo fac și analize critice despre tot ceea ce însemna fotbalul, cum îl vedeam eu ca jucător. E foarte important pentru copii, dar și pentru antrenori să știe ce gândește un jucător de fotbal când practică acest sport. Mă legam și de presă, tactică, pregătire, antrenamente, absolut tot. Erau gândurile mele, ce ar trebui să facem ca să fim mai competitivi și să reușim mai mult pe plan internațional. Ca antrenor, sunt și alte însemnări destul de importante. De obicei apar în momentele decisive. La înfrângere, când exprimi supărare, deznădejde, emoții, dar în același timp le lași de-o parte pentru că în două zile ai alt meci și trebuie să te încarci de așa natură încât să fii un exemplu”, a mai declarat Mircea Lucescu.
Cartea s-a născut așa, din nimic, n-am vrut să scriu o carte. Erau mai mult însemnările mele, așa din când în când, legat de activitatea mea ca jucător. Se încheie pe la sfârșitul carierei mele, multe le-am scris pe la vreo 27 de ani. Am așteptat până în 1981 ca s-o public, înainte de a fi numit antrenor al echipei naționale. Acolo fac și analize critice despre tot ceea ce însemna fotbalul, cum îl vedeam eu ca jucător. E foarte important pentru copii, dar și pentru antrenori să știe ce gândește un jucător de fotbal când practică acest sport.
Mă legam și de presă, tactică, pregătire, antrenamente, absolut tot. Erau gândurile mele, ce ar trebui să facem ca să fim mai competitivi și să reușim mai mult pe plan internațional. Ca antrenor, sunt și alte însemnări destul de importante. De obicei apar în momentele decisive. La înfrângere, când exprimi supărare, deznădejde, emoții, dar în același timp le lași de-o parte pentru că în două zile ai alt meci și trebuie să te încarci de așa natură încât să fii un exemplu”, a mai declarat Mircea Lucescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER