Un milionar care are nu mai puțin de nouă copii riscă să ajungă în spatele gratiilor pentru că nu a plătit pensia alimentară în valoare de 160.000 de euro.
Este vorba despre Anderson, fostul mijlocaș brazilian al celor de la Manchester United, ajuns la vârsta de 37 de ani, care a primit un ultimatum din partea judecătorilor.
Anderson, fostul mijlocaș al celor de la Manchester United, este somat să achite pensia alimentară în valoare de 160.000 de euro pe care o datorează celor nouă copii pe care îi are, notează jurnaliștii de la dailymail.co.uk.
Fostul fotbalist brazilian, ajuns la vârsta de 37 de ani, a fost avertizat că poate fi ținut în spatele gratiilor timp de 30 de zile, dacă nu predă suma de bani pe care o datorează.
Decizia a fost luată pe data de 3 septembrie 2025, de către un judecător al unei instanțe de familie din Porto Alegre, orașul natal al fotbalistului retras din activitate, din sudul Braziliei, dar a ieșit la iveală recent.
Presa braziliană spune că internaționalul Anderson, care a câștigat Premier League de patru ori cu Manchester United, dar și trofeul UEFA Champions League, în 2008, va fi închis dacă nu efectuează plata în termenul stabilit de către autorități.
Avocatul său, Julio Cezar Coitinho Jr., a confirmat presei locale că în caz sunt implicați minori, dar a spus că nu poate comenta din cauza unui ordin de păstrare a secretului.
Nu este pentru prima dată când Anderson are probleme cu legea. În urmă cu cinci ani, fostul fotbalist s-a aflat în centrul atenției după ce a fost acuzat că a spălat aproximativ cinci milioane de euro prin intermediul criptomonedelor.
Anderson a început fotbalul în țara natală, Brazilia, la Gremio. Acesta a ajuns în Europa în anul 2006, când a semnat un contract cu FC Porto. În 2007, acesta făcea pasul cel mare și ajungea în Premier League, la Manchester United, în schimbul sumei de 31.5 milioane de euro. La șapte ani distanță, în 2014, acesta pleca în Italia, la Fiorentina, sub formă de împrumut, unde a stat doar o jumătate de sezon. În vară, acesta a revenit la Manchester United, dar nu a mai dat randamentul dorit. Astfel, la începutul anului 2015, Anderson a ajuns în Brazilia, la Internacional.
În 2018, acesta avea parte de ultima experiență Europeană. La momentul respectiv, semna un contract cu Adana Demirspor, grupare din Turcia, acesta fiind și ultimul club din cariera brazilianului, care s-a retras din activitate în 2019.