Duminică, 18 mai 2025, afaceristul care deține clubul de fotbal FC U Craiova, milionarul Adrian Mititelu (57 de ani), și-a exercitat dreptul de care beneficiază ca cetățean al unei țări democratice și a votat în finala de la alegerile prezidențiale, George Simion (38) – Nicușor Dan (55).
Imediat după ce a introdus buletinul de vot în urnă, Mititelu a încărcat o fotografie pe rețelele de socializare. Iar în dreptul acesteia, antreprenorul și-a expus, pe scurt, gândurile.
George Simion și Nicușor Dan sunt protagoniști în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România, iar duminică, 18 mai 2025, până la ora 14:00, peste 7.000.000 de români și-au exercitat dreptul la vot, potrivit datelor afișate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Vestea este îmbucurătoare, mai ales prin comparație cu felul în care au arătat lucrurile în primul tur. La data de 4 mai, până la ora 15:00, puțin peste 5.000.000 de români merseseră la urne pentru a pune ștampila pe un candidat. Așadar, diferența este una serioasă și toată țara așteaptă cu sufletul la gură primele exit-poll-uri, programate să fie date publicității după ora 21:00.
Până atunci, nume importante din sportul românesc dau dovadă de spirit civic și ies în număr mare la vot. Spre exemplu, Ion Țiriac a mers la urne cu șapca MAGA pe care i-a dat-o cadou Donald Trump și nu s-a sfiit să vorbească despre viitorul pe care îl dorește pentru România începând cu data de 19 mai.
La vot s-a prezentat și patronul clubului de fotbal FC U Craiova, Adrian Mititelu, care imediat după ce a ieșit din secția de votare a realizat o postare pe rețelele de socializare.
Mai întâi de toate, afaceristul a ținut să spună că și-a exercitat unul dintre cele mai importante drepturi ale sistemului democratic, dreptul la vot. Ulterior, Adrian Mititelu a adăugat:
Am votat! Am rămas fidel valorilor EUROATLANTICE! Cred în România EUROPEANĂ! Românii azi vor trece un examen greu, vor face istorie!”, a scris Adrian Mititelu, pe pagina sa de Facebook, postarea sa reușind să adune câteva sute de aprecieri în doar o oră.
Dacă Ion Țiriac, în momentul în care s-a dus la secția de votare de la Liceul „Jean Monet” din București, a ales să își asorteze costumul cu șapca MAGA primită cadou de la Donald Trump, Adrian Mititelu s-a îmbrăcat într-un trening reprezentativ echipei de fotbal pe care o patronează, FC U Craiova.
Însă, la fel ca magnatul Țiriac, Adrian Mititelu a optat și el pentru o șapcă. Una pe care a putut fi văzut drapelul României, steagul reprezentativ Uniunii Europene și cel al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER