Maria Sharapova (38 de ani) este în doliu, devastată de moartea lui Frank Gehry (96 de ani), unul dintre cei mai importanți arhitecți contemporani ai lumii. Rusoaica i-a adus un omagiu bărbatului pe care l-a admirat și a postat un mesaj emoționat pe social media, inclusiv o schiță a unor cercei pe care Gehry i-a creat special pentru fostul lider mondial.
Maria Sharapova a fost pasionată de arhitectură încă de când era mică, iar în opinia sa, clădirile proiectate de arhitectul canadian stabilit în SUA sunt ceva unic în lume.
Maria Sharapova, multipla campioană de Grand Slam, este în doliu, iar devastată de moartea bărbatului a transmis un mesaj emoționant, în care a făcut referire la cariera sclipitoare a acestuia. Este vorba de arhitectul Frank Gehry, care a fost considerat unul dintre cei mai importanți arhitecți din lume, cu creații care au devenit emblematice, precum Muzeul Guggenheim din Bilbao, Walt Disney Concert Hall din Los Angeles sau Fundația Louis Vuitton din Paris.
„Îți mulțumesc pentru inteligența ta, Frank. Și pentru simțul tău al umorului. Îmi lipsești foarte mult, dar nu te voi uita niciodată”, a postat Maria Sharapova pe InstaStory. De asemenea, fosta jucătoare de tenis a amintit și de cadoul pe care l-a primit de la Gehry, înainte de turneul US Open 2019, când acesta i-a creat o pereche de cercei special pentru Grand Slam-ul american.
„Cerceii pe care Frank i-a creat pentru mine împreună cu Tiffany pentru US Open 2009”, este descrierea făcută de Sharapova la imaginea cu schița acelor cercei, la care a adăugat că aceasta trebuie dusă la înrămat „cât mai curând posibil”.
Maria Sharapova, prin prisma călătoriilor sale cu sportul, a căutat mereu case și clădiri proiectate de Gehry, iar de acest lucru s-a preocupat și după retragerea din circuit, în 2020, când călătoriile sale erau mai mult de plăcere. Și se putea bucura și mai mult de „comorile” emblematicului arhitect.
„Unul dintre aspectele de care m-am bucurat în timpul călătoriilor mele a fost arhitectura. A început cu dragostea mea pentru Frank, care este un arhitect incredibil și în zilele noastre.
El proiectează unele dintre cele mai avangardiste și interesante clădiri și case. Scopul meu, de mică, a fost să găsesc o clădire proiectată de Frank Gehry.
Pentru că erau atât de distincte și totuși firești în ceea ce privește aspectul și felul în care te simțeai în ele, mereu când mergeam la Praga (n.r. „Casa care dansează”) sau în Australia („The Dr. Chau Chak Wing Building” din Sydney este prima clădire proiectată de Gehry în Australia), treaba mea era să găsesc una și să o fotografiez pentru mama mea”, a spus Sharapova la Sports Business Radio, citată de Mid-Day.