Lovitură grea pentru Gigi Becali: cum a pierdut 160.000 de euro, pe loc, dintr-o decizie a judecătorilor

Lovitură grea pentru Gigi Becali: cum a pierdut 160.000 de euro, pe loc, dintr-o decizie a judecătorilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce exulta în urma procesului câștigat cu agenții de circulație, Gigi Becali a primit și o veste proastă. Într-un alt proces, patronul FCSB a pierdut suma de 160.000 de euro.

Judecătorii au decis, în dosarul în care Becali se lupta cu Primăria Capitalei, că suma cu care a fost despăgubit este prea mare. Astfel, de la 934.621 de euro, latifundiarul va trebui să accepte numai 773.000 de euro.

„Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată în sensul că stabileşte cuantumul despăgubirilor la suma de 773.000 euro, echivalent în lei la data plăţii. Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei. Obligă intimatul – reclamant să plătească apelantei – pârâte suma de 16.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată”, a fost decizia instanței în acest caz.

Cazul a fost referitor la construirea Pasajului Pipera. Terenul, deținut în trecut de Becali, are o suprafață de 1.773 metri pătrați și inițial, patronul FCSB primise despăgubiri în valoare de numai 68.000 de euro. Becali nu s-a mulțumit cu suma respectivă și a deschis un proces, în urma căruia s-a decis că trebuie să primească 773.000 de euro.

Gigi Becali tocmai câștigase un alt proces împotriva insituțiilor de stat

Săptămâna trecută, Gigi Becali a primit o veste bună în cazul unui alt proces, cu Poliția Română. Acesta rămăsese fără permis în luna mai 2021, după ce fusese prins cu 106 km/h în localitate.

Latifundiarul a contestat decizia: acesta a invocat faptul că nu i se vedea numărul de înmatriculare pe filmarea oficială. Astfel, filmarea nu putea fi acreditată. În mod surprinzător, după ce pierduse în primă fază, instanța i-a acordat dreptate lui Gigi Becali.

„Mi-ai dat o veste foarte bună, bravo! E cel mai bun lucru, am scăpat de belele. Stăteam acum vreo două, trei luni fără permis. Dar, dacă nu câștigam, făceam procedurile acelea să dau examenul și îmi luam permisul după 30 de zile. Au mai fost sentințe date în cazuri ca ale mele și s-a aplicat practica judiciară.

Nu se vedea numărul la mașină, iar atunci nu era probă. Am cerut filmul și nu se vedea numărul. Mi-au zis că asta e mașina, dar nu se cunoaște. Le-am explicat că dacă nu se cunoaște, atunci nu există… Legea e unitară, e hotărâre clară, dacă nu se vede numărul, nu e probă.

Să îți mai zic ceva. Eu eram în depășire, cică aveam 106 (km/h). Dar sunt alte hotărâri în care, cu 103, nu s-a luat în seamă, că e depășită cu puțin viteza. Dar eu eram în depășire. Ei (n.r. – polițiștii) în tot filmul vorbesc de 58 de km/h, dar când eram în depășire, logic, nu pot să o depășesc cu 100 dacă cel pe care îl depășesc merge cu 99. Trebuie să o calc puțin. Mie nu îmi place viteza, oricum”, a precizat Gigi Becali, conform Fanatik.

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele