Lista rușinii cu rușii din sport care susțin războiul lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei a fost făcută publică! Nume uriașe au fost trecute pe ea

Lista rușinii cu rușii din sport care susțin războiul lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei a fost făcută publică! Nume uriașe au fost trecute pe ea
  • Publicat:

Ministerul ucrainean al Sportului a publicat o listă cu sportivii din Rusia și Belarus care au susținut războiul declanșat de Vladimir Putin pe teritoriul Ucrainei.

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a instituit condiţii foarte stricte pentru participarea sportivilor ruşi şi belaruşi la viitoarele Jocuri Olimpice, care vor avea loc în Franța, la Paris inclusiv un test de neutralitate.

Ucraina a prezentat lista sportivilor care au susținut Rusia în război

Ucraina a dat cărțile pe față în cadrul conferinţei Play the Game 2024. Aceasta este o „iniţiativă care promovează democraţia, transparenţa şi libertatea de exprimare în sportul mondial”.

Lista făcută de cei din Ucraina vizează 52 de sporturi, nu toate olimpice (sumo, rally-raid, orientare, kickboxing, MMA, şah etc.), precum şi oficiali, membri ai CIO şi directori de federaţii.

Ministerul a făcut un bilanţ lărgit, incluzând și sportivi foarte cunoscuți care s-au retras, precum celebrul patinator Evgheni Pluşenko şi săritoarea cu prăjina Elena Isinbaeva.

Pentru fiecare dintre acești sportivi, ministerul a redactat o scurtă prezentare, împreună cu motivele includerii lor pe listă. Au apărut, astfel, diverse articole de presă sau capturi de ecran de pe reţelele lor de socializare care dovedesc sprijinul lor activ pentru Rusia lui Putin.

În ultimele luni, FIFA și UEFA au devenit maleabile, relaxând restricțiile impuse juniorilor din Rusia, despre care au spus că „nu trebuie pedepsiți pentru acțiuni care sunt exclusiv ale adulților”.

Constantin Niculae, dezvăluiri despre Vladimir Putin: „Nu a fost judoka!”

Tatăl lui Marius Niculae a vorbit deschis atât despre Vladimir Putin, cât și despre președintele din Belarus.

„Lui i se dă mai multă importanță pentru că este președintele Rusiei, dar nu a fost judoka. Să spun așa, mai bine, este un simpatizant, nu a participat în competiții. Asta spre deosebire de Lukașenko (n.r. Alexander Lukașenko, președintele Belarusului din 1994).

El a fost și în competiții, dar a deținut și funcția de președinte al federației de judo din Belarus”, a spus Constantin Niculae.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…