Acasa » Diverse » Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu pentru medalia olimpică, a ținut SUA cu sufletul la gură. Momentul cu tatăl ei de la „Dansând cu vedetele” a devenit viral

Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu pentru medalia olimpică, a ținut SUA cu sufletul la gură. Momentul cu tatăl ei de la „Dansând cu vedetele” a devenit viral

17 oct. 2025, 23:58, Diverse
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu pentru medalia olimpică, a ținut SUA cu sufletul la gură. Momentul cu tatăl ei de la „Dansând cu vedetele” a devenit viral
FOTO: PROFIMEDIA 17 OCT 2025

Americanca Jordan Chiles a fost din nou în centrul atenției într-un moment special alături de tatăl său la emisiunea „Dansând cu vedetele”.

Gimnasta care a pierdut medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris în favoarea româncei Ana Bărbosu face senzație și pe ringul de dans. Jordan Chiles a avut un moment emoționat alături de tatăl său și a stârnit un val de reacții pozitive din partea fanilor.

Jordan Chiles i-a cucerit de tot pe americani la „Dansând cu vedetele”

La mai bine de un an de la momentul controversat din finala de la sol la JO de la Paris, Jordan Chiles încă are parte de toată atenția americanilor și cu toții vorbesc la superlativ de tânăra sportivă.

Americanca a oferit unul din cele mai speciale momente de la una din cele mai urmărite emisiuni din SUA. Ea a pășit pe scena de dans unde a avut o performanță remarcabilă pe melodia lui John Mayer, Daughters. Alături de ea s-a aflat nimeni altul decât Timothy Chiles, cel care i-a fost alături la bine și la greu în toată cariera.

„Sincer, să-l am pe tata în dansul meu înseamnă totul pentru mine. Simt că fiecare fetiță își dorește mereu acel dans tată-fiică, iar asta am oferit noi în seara asta. A fost cu adevărat despre semnificația conexiunii și despre dragostea pe care o avem unul pentru celălalt.”, a spus Jordan Chiles la Extra TV.

Tatăl său a fost „cireașa de pe tort” a dansului, el intrând pe scenă în punctul culminant, creând astfel un moment inedit tată-fiică, care i-a emoționat până la lacrimi pe spectatori. Pentru dansul spectaculos, Jordan Chiles a obținut și note mari din partea juraților, trecând în etapa următoare a competiției.

Pentru Jordan Chiles a fost un moment în care a resimțit conexiunea tată-fiică și și-a amintit de ce i-a transmis Timothy.

„Și așa cum a spus tata, ‘Sper ca un tată să-și poată suna fiica, sau o fiică să-și sune tatăl, și să poată regăsi acea conexiune.’ A fost foarte distractiv. Mi-a plăcut enorm.”, a mai spus sportiva.

Sportul a ajutat-o în lupta cu ADHD-ul: „Mi-a salvat viața”

Jordan Chiles a mai mărturisit că a avut probleme din cauza tulburării de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD), iar tatăl său i-a sugerat să facă gimnastică pentru a-și elibera energia într-un mod constructiv. Și-a dus pasiunea mai departe și a ajuns să facă performanță în sportul care a consacrat-o la nivel mondial.

„El a fost una dintre persoanele care au zis: ‘Hei, energia ei este incredibilă. Cum putem să o canalizăm și totodată să ne asigurăm că rămâne concentrată și la educație?’.Așa că mereu spun că gimnastica mi-a salvat viața.”, a adăugat Chiles.