Jurnaliștii italieni anunță o mare lovitură pe care Dacia, una dintre cele mai apreciate mărci de mașini din vestul Europei, o va da în anul 2026. Chinezii vor avea concurență serioasă pe piața automobilelor de oraș, cu prețuri reduse, din partea producătorului românesc.
Dacia se pregătește să lanseze un nou model de oraș în anul 2026, care va face concurență celor mai bune mașini din segmentul mediu sau low ca preț. C-NEO se află deja în teste, fiind văzut pe străzile Greciei, camuflat, iar italienii anunță un adevărat „boom”.
Conform everyeye.it, Dacia este pregătită să lanseze un nou model anul viitor. Vestea că fabrica românească lucrează deja la un nou automobil a ajuns până în țările vest-europene, unde brandul este foarte apreciat. C-NEO va fi o berlină de familie, inspirată din Skoda Octavia.
„2026 promite a fi un an crucial pentru Dacia, care este pregătită să facă un salt strategic care ar putea provoca chiar și mărcile chineze de mașini low-cost, din ce în ce mai agresive”, au scris italienii, conform sursei de mai sus.
Mașina va fi construită pe platforma CMF-B a grupului Renault și va avea o lungime de aproximativ 4,6 metri. Practic, noul model va deveni cel mai mare din producția Dacia. Totodată, se discută și despre apariția unor versiuni noi de Duster cu două locuri și Bigster Van.
Dacia și-a stabilit ca prioritate dezvoltarea sectorului de mașini de familie accesibile, care să ofere un vehicul practic la un preț competitiv. Concret, principalii competitori ai modelului românesc ar putea fi giganții chinezi. C-NEO va avea cinci locuri, iar gama de motoare va fi bazată pe GPL și benzină.
Inginerii au decis ca noua tehnologie să includă o variantă mild-hybrid de 48 de volți, dar și o versiune complet hibridă, pentru o eficiență sporită. Tracțiunea mașinii va fi față, însă va exista și posibilitatea unui sistem de tracțiune integrală.
Conform sursei menționate, modelul ar putea fi anunțat în a doua jumătate a anului viitor, însă livrările ar urma să înceapă abia în 2027. Cu ocazia mai multor showroom-uri auto din estul Europei, Dacia a atras atenția publicului, în special a spaniolilor.
Dacia a dat lovitura în acest an după ce a intrat puternic pe piața spaniolă. Se pare că peste 50.000 de unități au fost vândute în Peninsula Iberică, reprezentând 4,36% din totalul vânzărilor brandului. Succesul mărcii a venit în principal datorită prețurilor imbatabile.
În top 5 vânzări ale brandului se află modelele Jogger și Duster. Un alt model care a prins la publicul din Europa este Duster Extreme 4×4, care ar putea fi folosit pe viitor inclusiv pentru operațiuni de salvare în întreg Regatul Unit al Marii Britanii.