Iran a condamnat la moarte prima femeie

Iran a condamnat la moarte prima femeie
Sursă foto: okdiario.com

Iran a condamnat la moarte prima femeie, ca urmare a unei anchete care a fost efectuată după protestele violente din luna ianuarie a anului 2026.

Este vorba despre Bita Hemmati, care alături de soțul Mohammadreza Majidi-Asl și de alți doi vecini ar fi utilizat arme și explozibili împotriva forțelor de securitate iraniene.

Continuă condamnările la moarte în Iran! Bita Hemmati ar putea fi prima femeie ucisă de autorități

Mai multe publicații media din întreaga lume, între care și Marca, din Spania, au scris în finalul acestei săptămâni despre prima femeie condamnată la moarte în Iran.

Este vorba despre Bita Hemmati, o tânără din Teheran care în ianuarie 2026 ar fi participat activ la protestele violente din țară. Și nu ar fi făcut-o singură, după cum informează sursa citată mai sus, ci împreună cu soțul Mohammadreza Majidi-Asl și cu doi vecini, Behrouz Zamaninejad și Kourosh Zamaninejad.

Ancheta în ceea ce îi privește s-a finalizat, iar un Tribunal Revoluționar din Teheran i-a condamnat pe toți patru la moarte. Investigația ar fi demonstrat că în timpul protestelor din ianuarie, aceștia ar fi folosit arme și chiar explozibili împotriva forțelor de ordine din Teheran. De asemenea, ar fi aruncat cu sticle și bucăți de beton și ar fi acționat în numele Statelor Unite ale Americii, după cum notează Marca.

„Verdictul vine pe fondul unui val de represiune. Potrivit activiștilor, Iranul a executat deja cel puțin șapte persoane în scandalul protestelor din ianuarie, care s-au soldat cu mii de morți și numeroase persoane reținute”, precizează spaniolii.

Cazul de față reprezintă un puternic semnal de alarmă

În continuare, jurnaliștii susțin că situația de față reprezintă un puternic semnal de alarmă, deoarece în prim-plan se află și o femeie, Bita Hemmati. Așa cum am precizat deja, aceasta ar putea deveni prima persoană de sex feminin ucisă de autoritățile iraniene prin condamnare la moarte.

„Ar putea însemna în escaladarea represiunii regimului iranian”, completează sursa citată.

Însă, ar mai putea însemna ceva. Trebuie amintit cazul iraniencelor ce au refuzat să cânte imnul național, în semn de protest, la Cupa Asiei de fotbal feminin din Australia. Imediat după gestul respectiv, acestea au fost amenințate brutal din țară. Deși au primit azil în „Țara cangurilor”, toate au ales să revină în Iran pentru a nu-și expune familiile unui pericol uriaș.

Totuși, lucrurile nu s-au calmat nici după revenirea în țară și sportivele au aflat că riscă pedeapsa cu moartea. Având în vedere cazul care o are în prim-plan pe Bita Hemmati, crește și teama pentru jucătoarele care inițial au cerut azil în Australia.

De altfel, Saeid Mollaei (34 de ani), judoka medaliat olimpic care a sfidat regimul din Iran și a ales să concureze sub steagul Mongoliei, a avertizat deja că regimul opresiv de la Teheran este capabil să le ucidă:

„99%, poate chiar 100%, nu vor fi în siguranță când se vor întoarce! Poate vor fi ucise, poate vor merge la închisoare… Nu știu. Lupt împotriva regimului și pentru un singur cuvânt: libertate! Eroii mor o dată, dar lașii mor în fiecare zi. Au dat dovadă de curaj. Și-au apărat viitorul și au apărat ceea ce inimile lor își doresc cu adevărat. În curând, împreună, vom sărbători cu toții victoria în Iran”, spunea Mollaei, în martie 2026, într-un interviu acordat pentru CNN.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania