Ionuț Chirilă a făcut o serie de dezvăluiri incredibile, în stilul său caracteristic, povestind cum a reușit să-și păstreze tenul fără riduri.
Ajuns la 59 de ani, fostul tehnician de la Concordia Chiajna se menține într-o formă fizică foarte bună, iar acum a dezvăluit unul dintre secretele sale.
Întrebat despre faptul că nu are riduri pe față la 59 de ani, Ionuț Chirilă a precizat că a reușit acest lucru printr-o „strategie” incredibilă. Concret, fostul antrenor al Concordiei Chiajna a explicat că nu se spală pe față!
Pe cât de surprinzător este acest „secret”, pe atât de mult crede Ionuț Chirilă că așa a reușit să scape de riduri. Chiar dacă face foarte multă mișcare, omul de fotbal preferă să nu atingă fața cu apă niciodată.
„Nu mă spăl niciodată pe față. Niciodată. Nu mă spăl. Nu m-am spălat în viața mea pe față. Niciodată! Cu nimic. Dimineața beau cafea și fumez trabuc.
Curge apa pe mine când fac duș. Alerg zilnic, transpir, așa că fac duș. Dar pe față nu mă frec cu apă niciodată”, a delarat Ionuț Chirilă, potrivit iamsport.ro.
Ionuț Chirilă a făcut o comparație neașteptată cu selecționerul naționalei României, Mircea Lucescu.
Ionuț Chirilă, care a antrenat în Liga 1 la echipe precum Concordia Chiajna, Academica Clinceni și FC Voluntari a spus că l-a adus pe Nicolae Mitea la Galatasaray pentru probe, iar jucătorul a dat un randament fantastic într-un amical, însă transferul nu s-a concretizat din cauza problemelor pe care le avea Mircea Lucescu la echipă.
De altfel, Chirilă s-a comparat cu Lucescu în ceea ce privește „simțul” fotbaliștilor cu talent.
„Mă duc la Galatasaray și îi spun lui Lucescu: «Vezi că am un Hagi, un nou Hagi». L-am dus pe Mitea… Lucescu m-a încurcat rău atunci! L-am dus pe Mitea, l-a luat pe Mitea, el, care are ochi imediat și miroase jucători fantastic, doi suntem care știm să facem asta, el și cu mine, restul sunt la categoria «Și alții»”, a spus Ionuț Chirilă, potrivit iamsport.ro.