Ion Țiriac vrea să dea o nouă lovitură de senzație în domeniul afacerilor, mutarea fiind legată de o firmă de brokeraj în asigurări.
Allianz-Țiriac Asigurări este foarte aproape să cumpere o companie rivală, iar Consiliul Concurenței analizează această mutare.
Concret, Allianz-Țiriac Asigurări vrea să cumpere Campion Broker, o firmă importantă de brokeraj în asigurări, iar tranzacția este analizată în prezent de Consiliul Concurenței. Această etapă este obligatorie pentru a se verifica dacă preluarea respectă regulile de concurență.
La nivel internațional, astfel de achiziții sunt frecvente, însă în România este prima dată când un asigurător cumpără un broker de asigurări, lucru care ridică unele întrebări legate de modul în care va funcționa această colaborare.
Totuși, reprezentanții celor două companii spun că, după finalizarea tranzacției, Allianz-Țiriac și Campion Broker vor rămâne entități separate, cu activități diferite. Campion Broker își va păstra numele și va continua să funcționeze ca broker independent.
„Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Allianz-Ţiriac Asigurări S.A. intenţionează să preia Campion Broker de Asigurare şi Reasigurare. Allianz Ţiriac Asigurări S.A. este o societate de asigurări, parte din grupul Allianz, care oferă o gamă de produse de asigurări de viaţă şi asigurări generale, incluzând, printre altele, segmentele de viaţă şi sănătate, autovehicule, proprietăţi şi călătorie.
Campion Broker activează pe piaţa de brokeraj în asigurări şi oferă servicii de intermediere în asigurări generale şi de viaţă, incluzând segmente precum RCA, CASCO, locuinţă, sănătate, călătorii, clădiri şi bunuri, agricultură, răspunderi civile etc.
Conform prevederilor Legii concurenţei nr. 21/1996, această operaţiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei, care o va evalua în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege. Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă în termen de 20 de zile”, conform informaţiilor transmise de reprezentanţii Consiliului Concurenţei.
Ion Țiriac este un mare iubitor al continentului african, motiv pentru care a declarat recent că vrea să mai cumpere o proprietate în Africa, de această dată în Botswana.
„În Africa merg des pentru că am fost vânător de la vârsta de 17 ani. Înainte să cumpăr proprietatea din Namibia. Și mai cumpăr încă una, se pare, săptămâna viitoare. Și mai cumpăr încă una probabil în Botswana.
Pe mine Africa m-a fascinat dintotdeauna din toate punctele de vedere. Te duci în Platoul Masai în Tanzania și vezi acolo oamenii trăind în urmă cu o sută de ani. Șeful tribului are dreptul la viață și la moarte. Toți sunt acolo”, a spus Ion Țiriac pentru iamsport.ro.