Decesul lui Mihai Leu l-a marcat profund pe Ioan Andone, care a recunoscut că și-a pierdut unul dintre cei mai buni prieteni.
Aflat pe drum spre Hunedoara, în spatele cortegiului funerar, Andone a subliniat că fostul mare sportiv „s-a luptat cu moartea până în ultimul moment”.
Ioan Andone a fost unul dintre oamenii foarte apropiați de Mihai Leu, care a încetat din viață după ce s-a luptat mai bine de zece ani cu o boală teribilă.
Fostul mare jucător al Corvinului a ținut mereu legătura cu familia lui Mihai Leu, precizând cum au arătat ultimele ore din viața marelui campion.
Cortegiul funerar va ajunge în această seară la Hunedoara, iar Mihai Leu va fi înmormântat în cursul zilei de vineri.
Am pierdut unul dintre cei mai buni prieteni. Mihai Leu a iubit foarte mult Hunedoara, așa cum a făcut-o și marele Michael Klein. După ce l-am pierdut pe Dorin Nicșa, acum a murit și Mihai. Am aflat despre decesul lui Mihai Leu în jurul orei 22:30. S-a luptat cu moartea până în ultimul moment. L-au lăsat o oră în salon și apoi l-au dus la morgă. Prea devreme a plecat dintre noi”, a spus Ioan Andone, pentru ProSport.
Mihai Leu a suferit în total nu mai puțin de 23 de operații, iar ultimele luni din viața acestuia au fost cu adevărat un calvar.
Marele campion al boxului românesc a slăbit foarte mult, iar decesul acestuia era inevitabil, așa cum lasă de înțeles fostul mare fundaș.
Ultimele șapte-opt luni din viața lui au fost groaznice. În total, Mihai Leu a suferit nu mai puțin de 23 de operații. Boala asta necruțătoare nu te iartă! A și slabit foarte mult în ultima perioadă. Mihai se chinuia mereu să meargă, dar nu mai putea. Dumnezeu să-l odihnească!”, a subliniat una dintre legendele Corvinului.
Familia a fost alături de el până în ultimele clipe și a solicitat discreție în aceste momente de profundă durere. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a fost mesajul postat de Spitalul Fundeni în numele prof. dr. Irinel Popescu.
Primul campion mondial al României la box profesionist, Mihai a fost unul dintre cei mai importanți sportivi ai Hunedoarei, oraș cu care s-a mândrit mereu! Adio, campionule! Adio, leule!”, au scris și cei de la Corvinul, pe Facebook.