ProSport a discutat cu Radu Nunweiller, jucătorul cu cele mai multe meciuri în tricoul lui Dinamo dintre toți frații Nunweiller, cei care au dat numele de „câinii-roșii”. Nunweiller VI s-a stabilit în Elveția de peste 30 de ani, în noiembrie a împlinit 69 de ani și chiar dacă a suferit o intervenție chirurgicală care l-a împiedicat să vină la înmormântarea lui Lică Nunweiller, fostul număr 10 de la națională vrea să revină în fotbal. În România a antrenat la UTA, însă experiența de la Arad l-a făcut să realizeze că locul lui nu va mai fi niciodată în țară.
La mulți ani, domnule Nunweiller! Ce faceți, noi vă căutăm de o jumătate de an… Am avut o problemă de sănătate din cauza căreia nu am putut nici măcar să vin la înmormântarea fratelui meu. Un fel de artroză, a trebuit să mă operez la șold și am fost internat 18 zile, iar apoi am fost monitorizat atent. Nu am stat în viața mea atât timp în spital. Îmi lipsește fotbalul, când faci toată viața ceva e greu să stai departe. O să revin în vară, sunt nerăbdător.
Îmi pare rău să aud asta și sper să reveniți cât mai repede la treabă. Ultima oară făceați parte din staff-ul celor de la Neuchatel… Mulți fotbaliști din generația noastră au avut astfel de probleme. Anul trecut a venit Mircea Lucescu cu echipa în Elveția, m-am întâlnit cu el, iar Mircea l-a sunat pe Frățilă. Are aceleași probleme, dar la el cred că e mai grav. Pe vremea generației noastre jucam pe niște terenuri mizerabile, frig, nu aveam condițiile și echipamentul de acum. Cât despre Neuchatel, acolo au fost probleme, clubul a intrat în faliment. Aici nu se glumește cu chestiile astea și a fost retrogradat. În aceste condiții a trebuit să întrerup, plus problemele de sănătate. Așa că am făcut o pauză.
Eusebio s-a stins din viață. Dumneavoastră ați jucat împotriva lui în 1969. Cum era el ca fotbalist? În general, fotbaliștii mari au un caracter foarte bun. Atunci, Eusebio era un star, dar în afara terenului. În relațiile pe care le avea cu ceilalți nu făcea diferențe. Se purta firesc și nu lăsa impresia unei vedete, te trata cu respect, cu egalitate. Pe teren însă era foarte periculos, decisiv în zona de veritate, în ultimii 30 de metri. I-am învins pe portughezi la București, e o amintire frumoasă.
Eu, când hotărăsc ce echipă va juca, în primul rând trec în dreptul tricoului cu numărul 10 numele lui Radu Nunweiller și apoi mai caut încă zece jucători Angelo Niculescu, fost selecționer al României
Urmăriți ce se întâmplă în fotbalul românesc? În general, da. Mi-a părut foarte rău că echipa națională nu a reușit să se califice. E ceva firesc, fără să jignesc pe cineva, nivelul fotbalului românesc este foarte slab. Ce jucători aveți? Este Chiricheș acum, aveți un Marica, dar joacă la o echipă mică în Spania, poate aveți un Maxim la Stuttgart și cam atât. Ca un exemplu, în Bundesliga sunt aproximativ 20 de elvețieni.
Ați spus >. De ce? Sunt de 34 de ani în Elveția, în România vin rar și după atâta timp nu reușesc să mai înțeleg multe lucruri care se întâmplă în țară. Toată viața mea o să mă simt român, însă nu mă văd întorcându-mă vreodată în țară.
Mi-ați dat exemplul jucătorilor elvețieni care evolueză în Bungesliga. Cum a ajuns naționala Elveției pe locul 8 în lume în clasamentul FIFA? Pentru că au știut foarte bine să investească. Au mers pe tineri, au învestit în baze, în terenuri. În România, persoanele care bagă bani în fotbal sunt interesate de un profit imediat. Nu așteaptă doi sau trei ani, să crească, iar apoi să recupereze și să aibă profit. Îți dau un exemplu clar…
Vă rog… M-am uitat la Steaua în Champions League, la echipa de tineret. Nici nu au vrut să participe, au împrumutat jucători. Asta e dureros. Basel a investit și este recunoscută pentru sectorul lor de juniori. Așa au reușit să-și vândă jucătorii chiar la Bayern.
151 de meciuri a jucat Lică Nunweiller pentru Dinamo în Divizia A
Vă întreb de Dinamo, echipa la care ați avut cele mai mari rezultate ca fotbalist. Cum se vede clubul prin ochii dumneavoastră? La un moment dat eram foarte deziluzionat de Dinamo. Când vedeam meciurile spuneam că nu se poate ca asta să fie Dinamo. Ei nici nu au vrut să investească. În plus, străinii care vin în România sunt foarte slabi. Cu tot respectul, dar străinii care vin în Liga 1, dacă s-ar transfera în Elveția nu ar juca nici în eșalonul secund. Se caută jucători liberi de contract, ieftini. Un fotbalist care primește salariu 2000 de euro lunar, de 2000 joacă. Și la Dinamo, dar și în general în România, străinii care au fost sau care încă joacă, sunt modești. În plus, ocupă locurile unor tineri care pot veni din urmă.
23 de meciuri a strâns Radu Nuneweiller în tricoul lui Dinamo, în cupele europene
Dumneavostră și frații dumneavoastră bifați o filă importantă din istora lui Dinamo. Cum era perioada în care jucați împreună în „Ștefan cel Mare”? Când văd stema cu cei doi „câini” am un sentiment uluitor de mândrie. Îmi aduc aminte de frații mei, de Nelu și de Lică. Ei au dat numele, erau apărători și luptau altfel pe teren. Eu am jucat mai avansat. Lică, Dumnezeu să-l ierte, mai mult de la el era această asemănare. Când era mic avea un păr roșu, iar când lupta pe teren era roșu tot. Chiar dacă eram cu frații mei la Dinamo, niciodată nu am încercat să folosesc asta în ajutorul meu. Tot eu căram sacul cu baloane sau făceam ghetele celor mai vechi.
279 de jocuri a evoluat Ion Nunweiller, fratele lui Radu, în tricoul lui Dinamo, timp în care a marcat de 19 ori
Din România ați mai ținut legătura cu cineva? Nu prea. Cu Mircea Lucescu, el vine cu echipa în fiecare vară în Elveția, vorbim des și la telefon. Mulți din generația mea au plecat (oftează). În plus, această generație nu este stimată și apreciată la valoarea ei. E dureros cum sunt tratați unii oameni care au fost niște valori ale României? Am fost o generație sacrificată, se vorbește foarte puțin de noi, iar noi am făcut performanțe deosebite. Cei care acum au putere în fotbal nu au pic de respect.
De ce spuneți că generația dumneavoastră a fost una sacrificată? Pentru că mă doare șoldul. Repet, nu aveam condițiile de acum, terenurile, echipamentele. Cum se făceau deplasările atunci și cum se fac acum? De curând, chiar râdeam cu Mircea la telefon. Ne-am adus aminte experiența din Mexic, de la Mondiale. Pe vremea aia era mult mai greu să te califici, iar înaintea meciului cu Brazilia am avut probleme mari. Ei jucau aproape în același culori ca noi, galben și albastru. Noi nu aveam al doilea rând, iar Mircea a trebuit să se ducă și să cumpere tricouri din oraș. Cu banii pe care îi avea a luat un fel de maiouri, un dolar sau doi bucata, unele bleu deschis, ace și ață. Am cusut numerele. Aici, dacă spun cuiva așa ceva, nu le vine să creadă. Repet, era un campionat mondial. Asta este o întâmplare haioasă, dar dacă trebuie să fim serios îți spun atât: pe vremea noastră, jucătorii nu se puteau transfera în străinătate. Acum ai înțeles?
Pentru dumneavoastră ar fi tentantă o ofertă de la o echipă din România? Ultima mea experiență în fotbalul românesc a fost una ciudată. Am mers la UTA, acolo unde am fost solicitat, iar eu am acceptat chiar dacă nu aveam nevoie de așa ceva, nu căutam de muncă, nu aveam probleme. Nu am putut să înțeleg multe lucruri încă de la început.
7 meciuri a antrenat Radu Nuneweiller la Arad, a obținut două victorii, un meci s-a terminat la egalitate, iar patru partide au fost înfrângeri
Era totul diferit față de Elveția? Îmi aduc aminte că am fost să urmăresc un meci la Bistrița și ce am auzit acolo nu am putut să percep. Oamenii înjurau, blestemau, iar lângă ei erau copii. Nu erau terenuri de antrenament. Într-o zi am mers la un teren, unul pe care trecea din când în când, drept prin mijloc, o căruță. Am întrebat ce se întâmplă și mi-au spus că oamenii au tăiat porcul. După atât timp în Elveția nu am putut să mă adaptez fotbalului românesc. Am plecat după un derby cu Timișoara. La acel meci, cinci țigani au stat în spatele băncii mele și m-au înjurat în toate felurile, toată partida. Am fost atenționat că se pot întâmpla astfel de lucruri, dar nu credeam că e posibil.
Jucați în deplasare cu Timișoara? Pe teren propriu. Mai mulți jucători de la noi au avut o evoluție ciudată. După meci m-am dus la cei din conducere și mi-am înaintat demisia, nu era mediul meu. Culmea, după ce am plecat unii dintre jucători au fost excluși de la echipă.
De atunci ați mai venit în vizită în România? Am fost cu diferite ocazii, rar. Îmi aduc aminte că mai venit să urmăresc niște jucători la un meci pe Arena Națională, un joc parcă împotriva Slovaciei. Și ghici ce?
… Înjurăturile nu dispăruseră, erau acolo, pe buzele tuturor. Nu aș mai putea să mă adaptez, poate multă lume o să mă condamne, dar eu cred că în România libertatea a fost înțeleasă greșit. Mulți oameni au făcut bani și au uitat să respecte, mulți au foarte mult, alții nu au deloc. În România se jignește cu o ușurință pe care eu nu pot să o înțeleg.
Ovidiu Herea s-a transferat în Elveția. A reușit să se impună la Sion? Despre români se spune că sunt tehnici. Așa e, dar este o tehnică distructivă, o tehnică pe loc, de curtea școlii dacă vrei. M-am uitat la Herea când a venit, a trebuit să se impună și fizic, să dribleze în viteză, iar aici cred că avem o problemă și de metodică a antrenorilor. Imi aduc aminte din nou de perioada de la UTA, jucătorii îmi cereau să facem miuțe.
Vă mulțumesc pentru interviu domnule Nunweiller… Dacă ai terminat cu întrebările vreau și eu să le transmit românilor un an plin de împliniri, sănătate, tot ce își doresc, iar celor din fotbal un singur lucru: investiți în tineri, ei sunt viitorul.
Sunt de acord cu Radu, generația noastră a fost o generație de sacrificiu. Acum, echipele merg în Antalya, în Spania, noi alergam iarna pe beton, pe șosea, la Călimănești, Sinaia, Bușteni sau Brașov. Lucrul ăsta a contat la șolduri, la genunchi, la tendoane. Și eu m-am retras la 35 de ani din cauza unei tendinite, nu puteam practic să mai alerg
Cornel Dinu, fost internațional al României
Cine au fost Radu Nuneweiller (Nunweiller VI)
Data nașterii: 16.11. 1944
A debutat în Divizia A în 1962, la Viitorul București, după ce și-a făcut junioratul la Dinamo, iar postul său a fost de mijlocaș.
În 1964 s-a întors la Dinamo, echipă la care a jucat până în 1976. În acest timp, Radu Nunweiller a câștigat de cinci ori campionatul și o dată Cupa României. În tricoul „câinilor” a bifat 295 de meciuri ( cele mai multe dintre toți frații Nunweiller) și a marcat 38 de goluri.
În total, pe prima scenă a fotbalului românesc are 333 de partide jucate și a marcat 40 de goluri, după ce a plecat de la Dinamo transferându-se la Corvinul Hunedoara.
La națională are 41 de selecții și două goluri marcate.
După ce s-a retras din cariera de fotbalist, Radu Nunweiller a lucrat în Elveția ca antrenor, manager sau scouter, la echipe precum Martigny, Laussanne Sports, Etoile Carouge, Chenoise, Yverdon
În România, Nunweiller a antrenat-o pe UTA, în sezonul 2002-2003
Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER