Acasa » Diverse » Influencerul care a venit să mănânce mici la Obor a semnat un contract de 600.000.000 de euro cu Twitch

Influencerul care a venit să mănânce mici la Obor a semnat un contract de 600.000.000 de euro cu Twitch

06 iul. 2025, 17:12, Diverse
Influencerul care a venit să mănânce mici la Obor a semnat un contract de 600.000.000 de euro cu Twitch
FOTO: captura video Youtube

Unul dintre cei mai cunoscuți influenceri care au vizitat România revine pe Twitch, o celebră platformă de streaming live cu care a semnat un contract de 600.000.000 de euro.

Darren Watkins, cunoscut sub numele de iShowSpeed, revine pe celebra platformă de streaming Live după o pauză de patru ani. Cunoscutului creator de conținut american a devenit celebru și în România în primul său tur prin Europa când a testat mici la Obor. Revenirea lui iShowSpeed pe Twitch ar avea loc datorită unui contract uriaș încheiat cu platforma de streaming Live.

iShowSpeed va câștiga 1 milion de euro pe zi, la fel ca idolul său, Cristiano Ronaldo

iShowSpeed va transmite live pe Twitch după o pauză de patru ani datorată unei interdicții impusă de platformă la capătul unui stream găzduit de Adin Ross în care Darren Watkins a fost acuzat de intimidare sexuală.

În ultimii ani, iShowSpeed a transmis Live doar pe Youtube, unde are peste 41 de milioane de urmăritori. Are conținut diversificat în care urmăritorii îl pot vedea în timp ce se joacă online, face diverse provocări, sau călătorește prin întreaga lume.

Twitch i-a deblocat contul lui iShowSpeed în 2023, dar nu a mai făcut nicio transmisiune Live. De curând a confirmat pe rețelele de socializare că va transmite a doua parte a turneului european atât pe Youtube, cât și pe Twitch.

Presa internațională relatează că iShowSpeed a semnat un contract cu Twitch în valoare de 600.000.000 de euro pe o perioadă de doi ani. Asta înseamnă că youtuberul ar urma să câștige aproape 1 milion de euro pe zi, la fel ca idolul său, Cristiano Ronaldo. Informația nu a fost confirmată oficial.

Țările în care va avea loc al doilea turneu european al celebrului youtuber

Vara trecută, iShowSpeed a vizitat România și a rămas profund impresionat de locurile vizitate în capitala țării. A fost prin diferite puncte de atracție în scurta vizită pe care a avut-o la București. Cel mai mult i-a plăcut la o terasă din Obor, acolo unde a încercat mici.

În timpul vizitei de la București, a fost însoțit constant de trei bodyguarzi, iar ghid i-a fost comediantul Alex Ioniță. A pornit din Ferentari, o zonă pe care a considerat-o frumoasă, deși i s-a spus că nu are ce să caute pe acolo. A trecut prin Piața Constitutuției, iar după ce a încercat micii de la Obor s-a răcorit la Therme.

Pe 7 iulie 2025 va porni în cel de-al doilea turneu prin Europa. Va vizita mai multe țări printre care se numără Franța, Finlanda, Croația și Grecia. Ultimul turneu de acest gen s-a încheiat în urmă cu patru luni într-o țară aflată departe de continentul eurpean. A transmis din China timp de 35 de ore în șapte sesiuni Live.