Acasa » Diverse » Incredibil! Ce au pățit cei care i s-au opus lui Vladimir Putin. Dezvăluiri șocante

Incredibil! Ce au pățit cei care i s-au opus lui Vladimir Putin. Dezvăluiri șocante

Răzvan Bucur
Incredibil! Ce au pățit cei care i s-au opus lui Vladimir Putin. Dezvăluiri șocante

O consilieră municipală de la Moscova, jurnaliști și mai mulți membri ai unei organizații critice la adresa președintelui Vladimir Putin au fost vizați de percheziții, în contextul în care cei care se opun regimului de la Kremlin spun că au fost sporite presiunile asupra lor din partea autorităților.

Iulia Galiamina, foarte activă în campania anti-reformei constituționale, cunoscută drept „Campania nu”, a anunțat pe o rețea socială că locuința sa a fost perchiziționată în momentul în care ea nu era acasă, potrivit AFP.

Ce pățesc cei care i se opun lui Vladimir Putin

„Era acasă doar fiul meu. Nu a vrut să deschidă, însă poliția a amenințat că sparge ușa”, a scris femeia pe Facebook. Ea a precizat că nici avocatul său nu a fost autorizat de poliție să intre în locuință.

De asemenea, percheziții s-au mai făcut la locuința redactorului șef al publicației MBKh și doi oficiali din cadrul organizației „Rusia Deschisă” a oligarhului Mihail Hodorkovski. Conform unui purtător de cuvând al organizației, intervențiile poliției au legătură, în mod oficial, cu dosarul fostului grup petrolier Iukos, în urma căruia Hodorkovski a primit 10 ani de pușcărie.

Susținătorii campaniei „Nu”, adică cei care nu au fost de acord cu reformarea constituției ruse, au spus într-un comunicat că dosarul Iukos nu este decât un pretext și că „adevăratul motiv ar putea să fie manifestaţia prevăzută pentru 15 iulie în vederea denunţării” reformei constituţionale adoptate la 1 iulie şi care-i permite lui Vladimir Putin să rămână la putere până în 2036.

Miercuri, în cadrul altui dosar a fost arestat și activistul anti-Kremlin Piotr Verzilkov, care a mai stat în luna iunie 10 zile la închisoare, el fiind acuzat și găsit vinovat de „obscenități”. Și mama lui Verzilkov a fost vizată de percheziții.

Luni, o jurnalistă din orașul Pskov, aflat în nord-vestul Rusiei, a fost găsită vinovată de „justificarea terorismului” și condamnată la plata unei amenzi. Un alt jurnalist a fost arestat, marți, sub acuzația de „trădare”.

Nici politicienii apropiați președintelui Rusiei Vladimir Putin nu scapă. Un guvernator, membru al unui partid tolerat de regimul de la Kremlin, a fost arestat joi sub suspiciunea uciderii unor oameni de afaceri în 2004 – 2005.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Soția lui Lucian Popa, ATAC la Ramona Micu! I-a spus adevărul în față: Ce ați făcut cu băieții acolo… ceva de...
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro