Acasa » Diverse » Încă un stadion din România va avea o altă față! Bagă banii în 2026 în modernizare până va fi gata noua arenă

Încă un stadion din România va avea o altă față! Bagă banii în 2026 în modernizare până va fi gata noua arenă

Cristian Hitruc
20 feb. 2026, 16:55, Diverse
Încă un stadion din România va avea o altă față! Bagă banii în 2026 în modernizare până va fi gata noua arenă
SURSĂ: ZHD.ro

Încă un stadion din România va avea o altă față, iar autoritățile au anunțat investiții importante în 2026, în așteptarea meciurilor din Superliga.

Este vorba despre arena din Petroșani, unde Corvinul Hunedoara își propune să își desfășoare meciurile din sezonul 2026-2027, pe prima scenă a fotbalului de la noi din țară.

Stadionul din Petroșani, modernizat pentru meciuri de Superliga României

Corvinul Hunedoara este aproape de promovarea în Superliga României, iar oficialii clubului au identificat și o soluție pentru meciurile pe care echipa le va disputa „acasă”. În sezonul 2026-2027, stadionul din Petroșani va găzdui formația care, în prezent, ocupă prima poziție a clasamentului din liga secundă.

Pentru ca acest lucru să fie posibil, autoritățile locale și județene au ajuns la o înțelegere și vor investi o sumă importantă de bani în stadionul „Petre Libardi”.

„Județul Hunedoara se pregătește pentru meciurile din Superligă. Promovarea FC Corvinul Hunedoara în Superligă pune județul pe harta fotbalului mare, iar autoritățile județene și locale se pregătesc să aducă stadionul «Petre Libardi» din Petroșani la standarde UEFA, pentru ca echipa să-și joace meciurile de acasă în fața propriilor suporteri.

Consiliul Județean Hunedoara și Primăria Petroșani s-au asociat pentru modernizarea Complexului Sportiv «Petre Libardi». Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare a CJ Hunedoara, au fost aprobate documentațiile necesare și primele alocări de fonduri pentru proiectarea instalației de nocturnă, precum și a sistemelor de degivrare și irigare a terenului de fotbal.

Prin investițiile care vor fi realizate de Consiliul Județean Hunedoara, stadionul din Petroșani, cu o capacitate de 15.500 de locuri, va putea fi omologat pentru Liga I (Superliga), conform cerințelor stabilite de Federația Română de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal, aliniate standardelor impuse de UEFA.

Investițiile propuse vor fi realizate exclusiv din bugetul județului Hunedoara și vizează amenajarea și dotarea cu instalație de nocturnă, realizarea instalației de degivrare prin care va fi încălzită suprafața de joc (7.314 mp), montarea instalației de irigare a gazonului, precum și realizarea unui sistem de alimentare compatibil cu cerințele furnizorilor de servicii de televiziune (Car TV, VAR, reclame luminoase).

Din excedentul anului 2025, pentru realizarea expertizei tehnice și a studiului de fezabilitate, cu elemente DALI pentru instalația de nocturnă, s-a aprobat, în aceeași ședință, alocarea sumei de 315.000 de lei. Valoarea estimată totală a lucrărilor de execuție se ridică la 3.750.000 de lei (cu TVA)”, a transmis Consiliul Județean Hunedoara.

De ce a fost ales stadionul din Petroșani

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, a dezvăluit că au existat și alte oferte, din afara județului. Cu toate acestea, a fost ales stadionul din Petroșani, pentru ca echipa să fie aproape de suporteri.

„Mulțumesc consilierilor județeni pentru votul acordat astăzi. Mulțumesc și echipei FC Corvinul Hunedoara, care a acceptat să joace meciurile din Liga I pe un stadion din județul Hunedoara, cum este cel din Petroșani, de altfel singurul care se pretează la omologare. Am avut și alte oferte de a juca pe stadioane din afara județului, unde ar fi trebuit să plătim chirie, dar este de preferat ca meciurile de acasă să se joace în județul nostru.

Tocmai de aceea am propus aceste investiții, care să permită aducerea stadionului la standardele impuse de FRF și LPF. Disputarea meciurilor la Petroșani este un câștig pentru fotbalul profesionist de la noi, dar și pentru județul Hunedoara, la capitolul imagine”, a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.