Ilie Năstase a rupt tăcerea după ce soția lui a chemat Poliția: „O femeie poate să amenințe, dar un bărbat nu poate face asta”

Sonia Baciu
Ilie Năstase a rupt tăcerea. Foto: Mediafaxfoto

Ilie „Nasty” Năstase (80 de ani) a rupt tăcerea după ce soția lui, Ioana (49 de ani), a chemat Poliția în urma unui conflict verbal dintre cei doi, care a avut loc pe 6 septembrie, în zona Năvodari.

De altfel, relația dintre „Nasty” și soția sa este una tumultoasă, cu suișuri și coborâșuri, cu multiple episoade tensionate, Ioana fiind cea care a dorit de mai multe ori să pună capăt mariajului.

Ilie Năstase a rupt tăcerea după ce soția lui a chemat Poliția 

Ilie Năstase, fostul număr 1 ATP, a rupt tăcerea după ce Ioana, soția sa, a chemat Poliția, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecție provizoriu, de asemenea fiind întocmit și dosar penal.

„În primul rând, ordinul de restricție a fost anulat de Judecătoria Constanța. Eu vă spun: s-a dat un ordin greșit, pentru că pe mine nu m-a chemat la poliție să mă întrebe ce s-a întâmplat. Și atunci, cei de la tribunal și-au dat seama că a greșit poliția. Trebuie să-mi ia și mie declarație, nu?

Nu s-a întâmplat nimic, nu s-a întâmplat nimic. M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv. Păi, în ăștia 8 ani n-am fost agresiv? Numai acum, după 8 ani, sunt agresiv? Nu înțeleg.

(n.r: Soția dumneavoastră a declarat că a fost amenințată) Amenințată cu ce? Și pentru ce? Cu ce? Cum pot să o ameninț? Invers, ea, dacă mă amenință pe mine, o femeie poate să amenințe un bărbat, dar un bărbat nu poate să-i spună lucrurile urâte unei femei, nu se poate. Invers se poate.

(n.r: Și în legătură cu brățara electronică de supraveghere?) Brățara electronică se dă după ce îi interoghezi pe amândoi, ambele părți care sunt implicate. Nu vi se pare corect așa ceva? Mie nu mi-a luat declarație nimeni”, a declarat Ilie Năstase pentru Cancan.

Ilie Năstase și Ioana, căsătoriți din 2019

Fosta legendă a tenisului mondial și Ioana sunt căsătoriți din aprilie 2019, doar civil. Deși au intenționat să facă și ceremonia religioasă, planurile celor doi au fost amânate, iar de-a lungul timpului, pe fondul certurilor frecvente, Ioana a fost cea care a dorit să pună capăt mariajului.

Năstase are trei fiice biologice, una cu fotomodelul belgian Dominique Grazia, alte două cu Amalia Teodorescu, iar impreună cu actrița Alexandra King a înfiat doi copii, un băiat și o fată. A mai fost căsătorit și cu Brigitte Sfăt, de care a divorțat în 2018.

  • Ilie Năstase are un palmeres sportiv impresionant: primul număr 1 mondial (1973), 58 de titluri de simplu (US Open 1972 și Roland Garros 1973) și 45 de trofee de dublu (US Open 1970 cu Jimmy Connors și Roland Garros 1970, cu Ion Țiriac).
  • De asemenea, a fost de două ori campion de Grand Slam la dublu mixt (Wimbledon 1970 și 1972), ambele titluri fiind câștigate alături de Rosemary Casalas.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]