Gino Iorgulescu, declarație la notar prin care încearcă să-și salveze fiul. Judecătorii au luat imediat decizia în dosarul condamnării lui Mario Iorgulescu

Gino Iorgulescu, declarație la notar prin care încearcă să-și salveze fiul. Judecătorii au luat imediat decizia în dosarul condamnării lui Mario Iorgulescu
FOTO: Sport Pictures

Gino Iorgulescu, actualul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a dat o declarație în fața unui notar prin care încearcă să-și ajute fiul să evite o pedeapsă mai mare într-un dosar în care a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru complicitate la lipsire de libertate.

Mario Iorgulescu e cercetat și în dosarul în care a provocat moartea unui tânăr de 24 de ani, după ce a condus sub influența alcoolului și a drogurilor. În acest caz e condamnat la șapte ani de închisoare.

Gino Iorgulescu încearcă să-și salveze fiul. Ce decizie au luat judecătorii în dosarul condamnării lui Mario Iorgulescu

Fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal a primit şapte ani de închisoare pentru ucidere din culpă şi doi ani pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Acestea au fost contopite cu o condamnare de trei ani din dosarul pentru complicitate la lipsire de libertate. A rezultat o condamnare de opt ani şi opt luni după gratii.

„În ziua evenimentului am avut mai multe discuții telefonice cu fiul meu (Mario Iorgulescu – n.r.), care mi-a spus cǎ este la un prieten în apartament, cu mai multe persoane, inclusiv cu (victima Vlăsceanu Ionuț Dragoș – n.r.). Mario mi-a spus că a intervenit între (Francisco Pascu – n.r.) și (Dragoș Vlăsceanu – n.r.), așa încât cel dintâi să nu îl lovească pe cel din urmă. Auzind acest lucru, i-am zis lui Mario să plece de acolo. În cadrul discuțiilor, Mario nu mi-a zis că ar fi avut o înțelegere cu (Francisco Pascu – n.r.) în sensul de a îl reține în apartament pe (Dragoș Vlăsceanu – n.r.), contrar voinței sale. Îmi amintesc că, la un moment dat, am discutat de pe telefonul lui Mario și cu (Francisco Pascu – n.r.). Eu i-am cerut lui Pascu să mi-l dea la telefon pe (Vlăsceanu – n.r.). În cadrul conversației, l-am rugat pe (Francisco Pascu – n.r.) să se potoleascǎ, sǎ-l lase în pace pe (Dragoș Vlăsceanu – n.r.) și să plece cu toții de acolo. De asemenea, i-am spus sǎ-l scoată afară din apartament pe (Dragoș Vlăsceanu – n.r.)”, se arată în declarația lui Gino Iorgulescu, conform Hotărârii nr. 890/2024, arată Libertatea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]