Gigi Becali știe cine va fi președintele după alegerile din luna mai și a făcut deja anunțul într-o emisiune, în timpul unei intervenții de zilele trecute!
Patronul de la FCSB a fost și el foarte aproape să-și depună candidatura, însă a renunțat în cele din urmă după ce a devenit o certitudine faptul că lui Călin Georgescu nu i se va mai da voie să candideze. Principalul obiectiv al lui Becali era să-l blocheze pe Georgescu și să-i mai ia o parte din votanți.
După ce s-a retras din cursă, Becali și-a ales și „favoritul” pentru poziția de președinte la alegerile ce vor avea loc luna viitoare.
Patronul de la FCSB crede că succesorul lui Klaus Iohannis la Cotroceni va fi Crin Antonescu.
„Eu îți spun ție cine iese președintele României. Eu cred eu că Dumnezeu ni-l va da. Eu cred că va fi Crin. Și ca să vadă, după greșeala ce-a făcut-o Ponta, părerea mea că a făcut o greșeală cu care s-a curățat singur.
Și ca să se știe, să nu mai zică că Hrebenciuc, că Ponta. Băi, ne-ați mințit, mincinoșilor. Și așa avem problemele pe care le avem. Să ne mai dea Dumnezeu și un președinte nebun, e vai de capul nostru. Și atunci ne trebuie un președinte cuminte, liniștit.
Nu pot să spun acum că Crin e marele extraordinar. E om cuminte, liniștit, la banca lui. Își ia 4-5 consilieri buni și conduce țara, dar nu o va conduce ca un vagabond. Că putem să avem și vagabonzi. Sunt lucruri ascunse de care noi nu ne dăm seama”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Recent, Becali a dezvăluit cum FCSB i-a adus în ultimul an câștiguri de nu mai puțin de 22.000.000 de euro! 16 milioane de euro provin de la UEFA, datorită parcursului european excelent, în timp ce restul de 6.000.000 de euro vor ajunge în conturile roș-albaștrilor ca urmare a transferului lui Florinel Coman în Qatar.
„Am adus în România 6 milioane de euro, că acum am câștigat cu Florinel Coman (n.r.- la FIFA) și o să câștigăm și la TAS, și cu 16 (n.r.- din cupele europene), fac 22 de milioane de euro. Am vândut «aer» Europei și am adus României 22 de milioane de euro. Eu, Becali. Păi, am vândut «aer».
Nici n-am vândut, am trimis niște inteligență, doar să se arate inteligența prin Europa, că n-am lăsat-o acolo, am adus-o înapoi în țară și le-am vândut «aer». Repet, am adus în România 22 de milioane de euro. Așa că ciocul mic. Nu că sunt șanse în Champions League, o să fim 100% noi! O să vezi. Eu din credință zic asta”, a declarat Gigi Becali, conform fanatik.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER