La Curtea de Argeș a avut loc slujba de înmormântare a părintelui Climent Haralamb.
Zeci de preoți și numeroși credincioși au participat la ceremonia oficiată de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului Daniel.
Printre cei prezenți s-a numărat și Gigi Becali, care a atras atenția încă de la sosire. Omul de afaceri a venit la Mănăstirea Curtea de Argeș cu Rolls-Royce-ul său, mașină evaluată la aproximativ 500.000 de euro. Apariția nu a trecut neobservată, mai ales că bolidul de lux a fost văzut în apropierea zonei unde accesul auto este, de regulă, strict limitat.
După sosire, Gigi Becali a luat loc în primele rânduri, aproape de preoții care au oficiat slujba.
Arhimandritul Climent Haralamb s-a stins din viață la vârsta de 102 ani. Timp de aproximativ șapte decenii a slujit la Mănăstirea Argeșului, la racla Sfintei Mucenițe Filoteea, fiind considerat unul dintre duhovnicii reprezentativi ai locului. Trupul neînsuflețit a fost depus în Paraclisul Arhiepiscopal, unde credincioșii au putut veni să își ia rămas-bun.
Prezența lui Gigi Becali la astfel de evenimente religioase nu este o noutate. Patronul FCSB este cunoscut pentru implicarea sa în viața Bisericii și pentru relațiile apropiate cu mai mulți preoți.
Conducătorul campioanei României afirmă că recent a suportat integral costurile pentru construirea unei biserici evaluate la 700.000 de euro. El s-a declarat nemulțumit de faptul că reprezentanții Bisericii ar fi recunoscut doar o mică parte din aportul său financiar, estimată la cel mult 10%.
„Au scris în carte că a venit și a ajutat un creștin, Becali. În loc să scrie Bă! A făcut Becali biserica, bă, a făcut-o Becali de la zero, toată de la A la Z. N-au mai scris…
Ca și ăla, părintele Pimen, pe care îl vezi tu pe internet, că a venit Becali și a dat o dată 30 de mii, 70 de mii… Bă! A făcut-o Becali de când aveai groapa. Am venit, am văzut groapa și am dat 700 de mii și am făcut-o, măi, părinte Pimen, care te iubesc! Dar, ia, zi, ce, ți-e rușine? A făcut-o Becali, 700 de mii chilia. A scris carte și a zis că a venit domnul Becali și că a dat…”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.