Gigi Becali continuă să se războiască cu Călin Georgescu și a lansat o provocare inedită pentru acesta. Latifundiarul din Pipera i-a propus o competiție șocantă, în gheață.
Totodată, patronul celor de la FCSB, care a declarat că intenționează să candideze la alegerile prezidențiale, a vorbit și despre o posibilă dezbatere cu Călin Georgescu.
Gigi Becali continuă seria atacurilor la adresa lui Călin Georgescu. Recent, latifundiarul din Pipera a lansat o provocare incredibilă pentru candidatul la funcția de președinte al României. Vorbind despre o posibilă dezbatere, patronul celor de la FCSB a declarat că este gata să facă și un concurs cu Călin Georgescu, să vadă care dintre ei rezistă mai mult în apă rece, în gheață.
„(n.r. – Sunteţi gata să îl provocaţi la o dezbatere pe Călin Georgescu?) Păi ce să vorbească, vine el cu mine? Numai dacă mă vede, o ia la fugă. Vin şi cu crucea şi când vede crucea, pleacă. Dacă vrea, facem şi în apă rece, să vedem cine stă mai mult în gheaţă. Sau în zăpadă. Fanii FCSB mi-au transmis că se schimbă situaţia. De acum încolo, Becali!”, a declarat Gigi Becali, în fața reporterilor.
Gigi Becali a vorbit despre o posibilă înțelegere între Călin Georgescu și George Simion și crede că această variantă nu poate fi luată în calcul în acest moment. Totodată, latifundiarul din Pipera este de părere că George Simion poate pierde partidul AUR în cazul în care Călin Georgescu va ajunge președinte.
„(n.r. – N-ar putea o fi înţelegere de tandem preşedinte-premier, Georgescu – Simion?) Dacă spunea Simion asta, vă spuneam. Nu a spus Simion aşa ceva. Nu pot să spun ceva ce nu ştiu. Eu spun tot ceea ce ştiu. Să vedem dacă o să fie prim-ministru. Eu i-am spus că ăsta dacă vine preşedinte, prima oară pe tine te curaţă, că are nevoie de partidul tău, să facă un alt partid, naţionalist. Îi ia şi partidul”, a mai spus Gigi Becali.