Gigi Becali a fost prins într-un accident cu Rolls-Royce-ul său de 500.000 de euro. Latifundiarul din Pipera a făcut praf cealaltă mașină, pe care a decis să o repare cu bani cash, pentru a evita intervenția autorităților.
În cursul zilei de joi, patronul campioanei FCSB a avut parte de un eveniment neplăcut. Gigi Becali a fost implicat într-un accident rutier cu noul lui Rolls-Royce, de jumătate de milion de euro. Accidentul a avut loc în apropierea Palatului de pe Aleea Alexandru.
Așa cum Prosport anunța în exclusivitate, mașina lui Gigi Becali ar fi părăsit locuința impunătoare din zona Victoriei, apoi șoferul a mers pe sens interzis și a lovit un alt autoturism, care circula regulamentar. Cealaltă mașină a ricoșat într-un autovehicul parcat, deținut de o persoană cu dizabilități.
După eveniment, poliția a sosit la fața locului, dar nu va avea niciun rol în demersul de reparare a mașinilor afectate. Gigi Becali a preferat să le achite cash banii păgubiților, nu prin intermediul firmei de asigurare.
Conform iAMsport, patronul celor de la FCSB i-a contactat deja pe cei implicați în accident, cărora le-a oferit posibilitatea de a primi banii cash, nu prin asigurare. Acesta este dispus să plătească daunele, indiferent de costurile acestora.
Gigi Becali nu vrea să atragă prea mult atenția privind accidentul, astfel că s-a angajat să încheie o înțelegere amiabilă și să plătească daunele tuturor mașinilor implicate, trei la număr. Polițiștii care au ajuns la locul accidentului le-au recomandat celor implicăți să accepte oferta latifundiarului, pentru a nu mai cere ajutorul autorităților.
În urmă cu două săptămâni, Gigi Becali a fost oprit de poliție pentru că circula cu 55 km/h peste limita legală. Omul de afaceri a contestat decizia, astfel că va rămâne cu dreptul de a conduce până la finalizarea procesului. Despre accident, acesta recunoaște că nu știe nimic.
„Acum am ieșit de la biserică! Ce mașină, tată? Eu sunt cu aia neagră, aia nouă e parcată la palat. Poate Luțu, nu știu!”, a spus Gigi Becali pentru Prosport, în exclusivitate, despre accidentul de ieri dimineață.
Nu este primul accident pe care Gigi Becali l-a avut cu mașinile sale de lux. De-a lungul timpului, patronul FCSB a avut multe alte evenimente rutiere de acest gen.