Gabriel Torje (36 de ani), fost internațional cu 57 de meciuri bifate în tricoul primei reprezentative, pleacă în Asia Express pentru un nou sezon al show-ului televizat, al 9-lea mai precis, iar Antenta 1 a anunțat o premieră pentru România.
Concurenții nu vor mai parcurge țări precum Vietnam, Laos, Cambodgia, Thailanda, Sri Lanka, India, Filipine, Malaezia sau Iondenzia, ci vor ajunge în două destinații noi și extrem de ofertante.
Încă din luna februarie s-a aflat că Gabi Torje a semnat cu Antena 1 și va participa la Asia Express 2026, care va reprezenta a 9-a ediție românească a show-ului televizat.
Torje, care recent a revenit și în fotbal, din postura de director sportiv, nu va face echipă cu un fost internațional român, pentru a reedita cuplul Gabi Tamaș – Dan Alexa, care a câștigat Asia Express 2025. În schimb, îl va avea alături tot pe un sportiv, anume fostul luptător Alin Alexuc, în vârstă de 36 de ani.
În urmă cu aproximativ un an, înainte de a merge la Asia Express 2025, Gabi Tamaș mărturisea public că înainte de a-i propune lui Dan Alexa să i se alăture s-a gândit la Gabi Torje.
„M-am gândit prima dată la Gabi Torje. El nu a putut să vină, pentru că juca la Câmpulung și al doilea care am zis că e compatibil e Dan Alexa 100%. Maxim o săptămână stăteam (n.r. – dacă mergea cu soția lui). Este foarte greu să mergi cu fata, cu un membru al familiei. Ai o reținere. Noi fiind de peste 20 de ani împreună am trecut peste rețineri”, spunea Tamaș.
Însă, după retragerea din cariera de fotbalist, agenda lui Torje s-a mai eliberat și a putut da curs provocării asiatice.
În 2026, Antena 1 va stabili și o premieră pentru România, deoarece destinațiile în care vor merge concurenții sunt cu totul și cu totul noi.
Concret, echipele vor parcurge celebrul „Drum al Mătăsii” din Uzbekistan și până în China, țară în care vor avea loc nu mai puțin de 8 etape ale concursului.
Pentru a-i pune pe jar pe fanii înfocați ai show-ului televizat, cei de la Antena 1 au oferit câteva detalii esențiale prin intermediul unui comunicat:
„O călătorie care nu e doar despre distanțe și probe, ci despre întâlnirea a două lumi cu diferenţe culturale uriaşe, despre oameni şi obiceiuri văzute dincolo de clișeele turistice. Asia Express va readuce la viaţă ideea unei rute care, de secole, a conectat Estul şi Vestul, arătând cum influenţele comerciale, culturale şi tehnologice continuă să modeleze oamenii şi spaţiile pe care le traversează. Concurenţii nu se vor confrunta doar cu tradiţii şi probe clasice, nu vor face cunoștință doar cu peisaje idilice și tradiții de demult, ci vor fi puși și în fața unor sisteme ultramoderne. De la oraşe extrem de dezvoltate la soluţii high tech, care vor ridica semne de întrebare din foarte multe puncte de vedere. Va fi despre adaptabilitatea într-o lume în care tradiţia şi inovaţia se intersectează la tot pasul”, au transmis cei de la Antena 1.
Așa cum am precizat deja, Gabi Torje nu a semnat doar contractul cu Antena 1 recent, ci și o înțelegere cu clubul de fotbal ACSM Oltenița, pe care îl va reprezenta din postura de director sportiv:
„O nouă eră la ACSM Oltenița: Gabriel Torje, numit director sportiv. Proiectul ACSM Oltenița capătă proporții odată cu numirea lui Gabriel Torje în funcția de Director Sportiv. Fostul internațional român, cu o carieră impresionantă atât în țară cât și în străinătate, vine să aducă experiența sa la nivel înalt în managementul sportiv al clubului”, au transmis cei de la ACSM Oltenința, pe pagina oficială de Facebook.
Cât despre coechipierul lui Torje de la Asia Express 2026, Alin Alexuc, acesta se poate mândri cu faptul că a reprezentat România la patru ediții ale Jocurilor Olimpice: Londra (2012), Rio de Janeiro (2016), Tokyo (2021) și Paris (2024). La scurt timp după revenirea din Franța, campionul european la lupte greco-romane și-a anunțat retragerea din sportul profesionist.