Frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, au ajuns în instanță cu statul român după exproprierea unui teren aflat pe traseul viitoarei centuri ocolitoare a Iașului.
Compania cere recalcularea despăgubirilor, considerând că suma stabilită de autorități este mult prea mică față de valoarea reală a terenului.
Este vorba despre o suprafață de 133 de metri pătrați din satul Uricani, comuna Miroslava, județul Iași. Terenul se află pe traseul proiectului „Varianta de ocolire a municipiului Iași – Etapa I – Varianta Sud – trafic greu”, o investiție publică aflată încă în stadiul de documentație. Pentru această suprafață, expropriatorul a stabilit o despăgubire de 671,90 lei, adică aproximativ 5 lei pe metru pătrat.
Dedeman contestă suma și solicită în instanță despăgubiri calculate la aproximativ 250 de euro pe metru pătrat. În total, compania cere 173.000 de lei și solicită inclusiv o evaluare a efectului pe care exproprierea parțială îl are asupra restului proprietății. Terenul de 133 mp face parte dintr-o parcelă mult mai mare, de aproximativ 3,5 hectare, deținută de familia Pavăl în zona Miroslava, scrie WikiPress.
În cererea depusă la instanță, reprezentanții Dedeman susțin că hotărârea prin care s-a stabilit despăgubirea nu le-ar fi fost comunicată legal și că au aflat despre existența acesteia abia în 2026, când au solicitat documente de la cartea funciară. Compania afirmă că suma propusă de stat „nu reprezintă o justă despăgubire” și nu ar corespunde valorii reale a terenului expropriat.
Procesul a fost deschis împotriva statului Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, și a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale. Primul termen de judecată nu fusese încă stabilit, potrivit informațiilor publicate de HotNews.
Frații Pavăl sunt printre cei mai puternici oameni de afaceri din România. Dedeman SRL a raportat în 2025 o cifră de afaceri de 13,1 miliarde de lei și un profit de 1,6 miliarde de lei, iar una dintre cele mai importante mutări recente ale grupului Pavăl a fost achiziția lanțului Carrefour România.
Cei doi antreprenori au intrat puternic și în fotbal, prin proiectul FC Bacău, echipa orașului lor natal.
Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, nu are niciun fel de dubii că FC Bacău s-ar poate bate la titlu dacă frații Pavăl s-ar implica mai mult.
„A băgat el Sechelariu, care nu avea bani mulți. Dar ăștia? Ăștia sunt miliardari. Au bani mulți. În 2 ani se bat la titlu!Prima tranșă 20 de milioane de euro și îmi iau 12-13 fotbaliști. 20 de milioane, ca să spargi, să te duci rachetă. În 2 ani te bați la titlu”, spunea Dragomir, potrivit Fanatik.