Dragoș (59 de ani) și Adrian Pavăl (57) au dat o nouă lovitură financiară de proporții. Societatea Pavăl Holding a generat încasări de aproximativ 2,6 miliarde de lei în 2025.
Profitul raportat cu un an în urmă este spectaculos, marcând un salt important față de exercițiul financiar precedent, când veniturile erau cifrate la 1,8 miliarde de lei.
Pavăl Holding, vehiculul financiar prin care frații Dragoș și Adrian Pavăl își gestionează investițiile, raportează performanțe financiare remarcabile.
Dincolo de încasările totale menționate anterior, profitul net al grupului a înregistrat o creștere spectaculoasă, urcând la 2,3 miliarde de lei, comparativ cu nivelul de 1,6 miliarde de lei raportat în perioada anterioară, informează profit.ro.
Evoluția ascendentă continuă trendul pozitiv din 2023, când holdingul controlat de Dragoș și Adrian Pavăl a raportat o majorare substanțială a veniturilor, de la 1,7 miliarde de lei la 2,3 miliarde de lei.
Pe lângă faptul că sunt fondatorii și proprietarii Dedeman, cel mai mare lanț de bricolaj din țară, frații Pavăl și-au adăugat în portofoliu și gigantul Carrefour, printr-o tranzacție de proporții estimată la peste 800 de milioane de euro.
În paralel cu investițiile de anvergură, antreprenorii sunt implicați și în susținerea comunității locale, finanțând echipa de fotbal FC Bacău, din Liga 2 a României.
În luna februarie, Carrefour anunța că se află în negocieri cu Pavăl Holding pentru vânzarea operațiunilor din România.
Dragoș Pavăl chiar a lăudat public modelul de business al Carrefour, subliniind că hipermarketul a fost o sursă majoră de inspirație pentru dezvoltarea propriului lanț de bricolaj.
De asemenea, omul de afaceri a salutat implicarea rețelei de hipermarketuri în susținerea producătorilor autohtoni. Pavăl a declarat că se regăsește complet într-o filosofie orientată spre autenticitatea românească, considerând că o afacere sănătoasă poate crește sustenabil doar atunci când evoluează în tandem cu proprii clienți.
„Am urmărit dintotdeauna cu interes evoluţia modelului de business dezvoltat de Carrefour. Ideea de a reuni o ofertă extinsă de produse într-un singur loc a reprezentat un reper important pentru noi şi ne-a inspirat inclusiv în modul în care am dezvoltat Dedeman.
Totodată, Carrefour România a deschis drumuri importante în relaţia cu producătorii locali, promovând autenticitatea produselor româneşti.
Este o filosofie în care ne regăsim pe deplin deoarece un business sănătos creşte doar alături de comunitatea care îl susţine”, a declarat Dragoş Pavăl, conform news.ro.